A fost profesor de istorie, apoi s-a specializat în muzică. A trecut apoi la numerologie şi astrologie, iar acum are cabinet de consiliere astrologică.
Profil:
Născut. La 30 noiembrie 1975, Oradea
Studii. Facultatea de Muzică din Oradea
Familie. Necăsătorit
Prima lui dragoste a fost istoria. După ce a terminat Facultatea de Istorie a predat această materie timp de şase ani. Patru ani a fost profesor la facultate, iar între timp s-a apucat de Facultatea de Muzică.
„Am avut înclinaţii spre muzică încă de când eram copil şi am vrut să mă specializez în aşa ceva. Aşadar m-am apucat de Facultatea de Muzică. Mi-a plăcut foarte mult şi pot să spun că este una dintre pasiunile mele cele mai mari”, spune Dumitru.
După ce a încercat o carieră de cântăreţ de muzică populară, care nu a ţinut foarte mult, Dumitru s-a orientat spre compoziţie. Asta face şi astăzi, compune muzică populară, de petrecere şi vrea să încerce şi muzica dance şi uşoară. „Am cântat muzică populară timp de doi ani. Am câştigat două concursuri televizate, Totul despre Muzică. şi o etapă din celebra emisiune Ploaia de Stele, dar asta nu m-a ajutat cu nimic în cariera mea muzicală. Aşadar am renunţat şi am început să mă ocup strict de compoziţie”, povesteşte interpretul.
Astrolog şi compozitor
Fără nicio legătură cu preocupările lui anterioare, astrologia a apărut în sfera de interes a lui Paraschiv. El a început cu numerologia şi i s-a părut foarte interesantă, apoi a început să studieze astrologia. „Am simţit o chemare în acest sens. De mic copil mi-au plăcut stelele, le urmăream pe cer, îmi placea să le citesc. Aşadar astrologia mi-a fost de la bun început foarte aproape de suflet”, spune astrologul. A publicat numeroase articole despre muzica populară, astrologie, în ziare locale, dar şi naţionale.
„Am realizat emisiuni de astrologie în 2008