Într-un context de piaţă extrem de dificil, brandul Ivatherm a reuşit să-şi crească vânzările cu 35% faţă de anul anterior, până la 1,75 milioane de euro. Pentru 2010, este previzionată o majorare a cifrei de afaceri cu cel puţin 10%. În faţa unor asemenea rezultate nu poţi să nu te întrebi pe ce butoane a apăsat Rucsandra Hurezeanu, de numele căreia se leagă acest brand, pentru a-şi face produsele mai vizibile şi mai căutate într-un an în care criza economică a red
Într-un context de piaţă extrem de dificil, brandul Ivatherm a reuşit să-şi crească vânzările cu 35% faţă de anul anterior, până la 1,75 milioane de euro. Pentru 2010, este previzionată o majorare a cifrei de afaceri cu cel puţin 10%.
În faţa unor asemenea rezultate nu poţi să nu te întrebi pe ce butoane a apăsat Rucsandra Hurezeanu, de numele căreia se leagă acest brand, pentru a-şi face produsele mai vizibile şi mai căutate într-un an în care criza economică a redus semnificativ bugetele de cheltuieli destinate categoriilor nonalimentare. În primul rând, printr-o dezvoltare mai agresivă a reţelei de distribuţie. Astfel, brandul Ivatherm a ajuns să fie prezent în 1.000 de farmacii din ţară, care vând anual circa 200.000 de produse. „Pe de-o parte, întărim relaţia cu farmaciştii, pe de altă parte, suntem siguri că aşa controlăm stocurile din farmacii, iar colectarea creanţelor se face mult mai bine direct. Cred că asta ne-a diferenţiat“, explică Hurezeanu pentru Capital. Tot anul trecut a fost înfiinţată, la Iaşi, o reprezentanţă de vânzări pentru Moldova, decizia fiind luată ca urmare a creşterii cererii din această regiune.
Producţia va fi menţinută în Franţa
Dar un stimul foarte important al vânzărilor a fost încrederea, mai exact faptul că produsele dermocosmetice au ajuns să fie recomandate de către medicii dermatologi. Brandul şi-a clădit reputaţia prin asocierea cu apa te