Deputatul PNL Ioan Timiş a anunţat, chiar în mijlocul Congresului în care se decide modalitatea de vot a noii conducere, că părăseşte partidul. Timiş se întoarce în PDL, partid pe care l-a părăsit în urmă cu 15 ani. Sursa: Camera Deputaţilor
"Eu personal nu am nici o nemulţumire faţă de PNL şi nici nu aştept rezultatele Congresului pentru a-mi acoperi gestul sau pentru a-mi furniza un alibi. Eu plec astăzi din PNL pentru că doresc să plec. Eu când vreau să plec, plec", a susţinut deputatul PNL.
Ioan Timiş a precizat că "opţiunea politică viitoare este PDL, care are în ideologia sa un orizont liberal". Deputatul a mai spus că practic se întoarce acasă, amintind astfel de faptul că a fost membru PD.
La despărţirea de PNL, Timiş l-a criticat pe Crin Antonescu, pentru că "prin Statutul pe care îl impune, va deveni singura stea care străluceşte pe cerul PNL".
"Mie îmi este foarte clar că de acum pentru o vreme pe cerul liberal va străluci mai puternic numai o singură o stea şi aceasta este steaua lui Crin Antonescu. Ceilalţi lideri vor avea o strălucire controlată pentru că lumina, întelepciunea şi strălucirea îşi vor avea originea într-un singur punct. Aceşti lideri trebuie să depună doar jurământul de supunere, credinţă şi loialitate, deşi acest aspect pare paradoxal pentru timpurile moderne, ne aflăm într-o formă de absolutism iluminat în care liderul este cult, deschis, bine intenţionat, necaptiv instinctelor egoiste şi meschine. Probabil că această matriţă politică va naşte omul politc liniştit, moral şi onest de mâine", a susţinut Timiş.
CARTE DE VIZITĂ
Ioan Timiş se întoarce în PDL după 15 ani. Preşedinte al PD Hunedoara până în 1994, el a părăsit partidul condus la acea vreme de Petre Roman, în decembrie 1995.Mişcarea l-a făcut să rămână în afara parlamentului în timpul guvernării CDR. În