În perioade de constrângeri economice, muzeele au tendinţa de a reduce numărul de manifestări de mari dimensiuni, cu sute de lucrări aduse din toate colţurile lumii, înlocuindu-le cu expoziţii focalizate ce luminează segmente mai puţin cunoscute ale propriilor colecţii.
Trei expoziţii văzute recent la Washington au fost exemple tipice în acest sens. Subiectele alese au fost neconvenţionale. Maniera de prezentare a fost educativă fără a fi didactică. În spaţii restrânse, vizitatorul a putut „dialoga" cu exponatele în absenţa unor aglomeraţii stânjenitoare.
La Galeria Naţională, „Partea întunecată a luminii" a reunit desene, gravuri, litografii şi mici sculpturi create în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Curatorii au reuşit să abordeze un teritoriu de mult explorat în amănunt dintr-o perspectivă neobişnuită, punând accentul pe creaţii concepute nu pentru a fi expuse public ci pentru a fi examinate de colecţionari în intimitatea propriului cămin. Lumea pe care au reconstituit-o este o lume sumbră, departe de impresionism, de pictura în aer liber, de scene cu reuniuni gălăgioase. O lume apropiată de scrierile lui Poe şi Baudelaire, definită de teme precum nebunie şi violenţă, senzualitate şi droguri, obsesii şi reverii, moarte şi creaturi fantastice.
Lucrările alese au reprezentat un amalgam de stiluri de la academic la simbolism. Imagini admirate de Munch („Copilul bolnav", „Lumina lunii", „Vampir"), Ensor („Îngerul exterminator"), Redon („Ispitirea Sf. Anton", „Cain şi Abel"), Käthe Kollwitz („Femeie cu copil mort"), au fost expuse alături de altele ale unor artişti astăzi uitaţi, unii - Max Klinger sau Albert Besnard - poate pe nedrept.
Continuând şirul de manifestări dedicate unor pictori olandezi ai Secolului de Aur, aceeaşi Galerie Naţională a consacrat o mică retrospectivă unei artiste cvasi-necunoscu
