Încă de la primele romane citite, mi-am pus întrebarea - naivă - pe care mă trezesc că mi-o pun, din când în când, si astăzi: ce se întâmplă cu personajele după încheierea cărţii?
Unde se duc ele atunci când nu le mai vedem? Prin ce aventuri, bucurii ori suferinţe trec? Lucrurile se simplifică în tragedii: acolo e limpede, eroii mor, cortina cade şi se încheie o lume. Dar nu toate cărţile sunt tragedii. Unele se ocupă de personaje tinere, urmărite un anumit interval al vieţii, după care sunt abandonate cu dezinvoltura cu care au fost aduse în prim-plan. Când e vorba de cărţi cu subiect istoric îţi poţi satisface curiozitatea uşor: parcurgi un manual sau un tratat şi afli ce s-a petrecut cu adevărat.
Nu doar cititorii, ci şi scriitorii sunt vizitaţi de obsesii asemănătoare. Altminteri, de ce ar scrie urmări, continuări, de ce ar adăuga secvenţe existenţei unor personaje despre care păruseră că au spus totul? Uneori e vorba de exploatarea comercială a unui succes iniţial. Alteori apare tentaţia discursului confesiv, dorinţa autorului de a se scrie pe sine. Necesitatea creerii unui dublu, a unei versiuni scriptice, durabilă, a propriei persoane e vizibilă - uneori în exces - la mulţi dintre scriitorii contemporani de mare succes. Philip Roth şi John Updike au simţit nevoia să-şi plimbe personajul-autor prin multe din cărţile lor. Nathan Zuckerman, eroul lui Roth, ţine afişul în nouă romane. La prima apariţie, în My Life As A Man (1974), Zuckerman e un fel de alter-ego de gradul al doilea, creaţia fictivă a unui scriitor fictiv, Peter Tarnopol. Treptat, el ocupă avanscena, pentru a deveni povestitorul „explicit" al trilogiei alcătuite din American Pastoral (1997), IMarried a Communist (1998) şi The Human Stain (2000). Se pare că în Exit Ghost (2007) Zuckerman apare pentru ultima oară - sau cel puţin aşa susţine Roth.
John Updik
