Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cutitu-i la os, da'... „am cu ce ma lauda"

Publicat in Ziua Constanta, vineri 5 martie 2010 ·

Barca ce-i suportă tot mai greu pe mai-marii de la Ministerul Finanţelor a cam început să fie izbită rău de valuri, adică de cei care vor să mai şi aibă ce mânca. Dacă ministrului i se cam cere să ne lase în... sărăcia noastră, Dănuţ, cel bun la toate, printre altele şi consilier la Finanţe, are parte de o primăvară... prosperă?

Ieri, Mediafax-ul anunţa o nouă reuşită a celui despre care se spune că a „rupt", de-a lungul carierei sale de solist, mii de inimi. Şi poate că chiar aşa s-a şi întâmplat, dar acum, ministrul pe care-l consiliază are misiunea ingrată de-a ne rupe pe noi, mai la propriu, mai la figurat, că cică aşa trebuie, că de nu, vine... colapsul. Revenind la Dănuţ, trupa al cărei solist este, va fi mai nou, imaginea unei bănci din România, cică, ironia sorţii, în cadrul unei campanii de promovare a unui credit ipotecar. Răii şi invidioşii de pe lângă el au şi sărit ca arşi şi spun că s-ar afla într-o situaţie de incompatibilitate. Prostii!, spune solistul, întrucât contractul ar fi fost semnat înainte de a fi numit consilier iar în plus, nici nu este funcţionar public, deci hai sictir. Totuşi, cum tot românul este sceptic referitor la orice şi oricând, cine ştie? Lăsând la o parte campania de promovare „Fericirea începe acasă", că aşa se numeşte, ieri am mai aflat că ministrului de Finanţe i s-a pus gând rău. Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici cere demisia acestuia pe motiv că ar fi omis intenţionat, la bilanţul ANAF, să vorbească despre problemele reale şi lipsurile din sistem. Însă nu doar acest sindicat care reprezintă comisarii Gărzii Financiare şi funcţionarii publici din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală aduc critici la adresa poziţiei ministrului de Finanţe. Toată lumea ţipă că-i de rău în tot şi-n toate şi acum dar şi pe viitor. Nici nu au trecut vreo două săptămâni, de când acesta ar fi declarat că şi pensi

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 24 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 29 minute
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Naţionala României de baschet masculin s-a reunit pentru pregătirea meciurilor din faza a 2-a a precalificărilor europene World Cup 2027 / Programul duelurilor

G4Media acum 8 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala României s-a reunit, la Bucureşti, pentru pregătirea celor patru meciuri din faza a doua a precalificărilor europene FIBA World Cup 2027. De luni, tricolorii se antrenează la Oradea, unde s

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum 50 minute
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

Val de căldură şi disconfort termic în Capitală, în weekend

Ziarul Financiar acum 31 minute
Vremea va deveni călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, sâmbătă şi duminică, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar cea minimă va fi de 17...20

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum 38 minute
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 2 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°