Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Striperi şi vedete XXX în cluburile sătmărene

Publicat in Adevarul, vineri 5 martie 2010 ·

În acest weekend, managerii de localuri pregătesc surprize incendiare atât pentru femei cât şi pentru băieţi. Flamingo Boys, Masked Temtation, Backstage Boys şi Magic Boy vor dansa sâmbătă şi duminică pentru toate doamnele din cluburi, iar bărbaţii vor avea parte de patru domnişoare Playboy.

La acest sfârşit de săptămână, sătmărenii pot profita din plin de spectacolele organizate de cluburile din municipiu. Pentru că se apropie şi ziua femeii, doamnele şi domnişoarele sunt cele mai privilegiate în acest weekend, ele având parte de show-uri exclusiv destinate sexului frumos.

Vineri, unii dintre cei mai titraţi Dj din străinătate vor întreţine atmosfera în club Bora Bora. „Vineri avem 3 Dj importanţi în club. Va fi prezent Dj Eddie Richards din Londra, Dj Pagal alături de Dj Colin. Show-ul este garantat!“, a declarat Romeo Sarca, managerul clubului Bora Bora. Preţul de intrare este 25 lei, atât pentru fete cât şi pentru băieţi.

Tot vineri, în club Insomnia, are loc o nouă preselecţie pentru concursului Megadance, a doua ediţie. Dacă organizarea va fi la fel ca şi la prima ediţie, sătmărenii vor avea parte de multe surprize, iar distracţia va fi la ea acasă. Preţul de intrare la eveniment este de 5 lei.

Show-uri exclusiv pentru doamne

Pentru că ziua femeii este aproape, managerii de cluburi s-au gândit să le facă o surpriză tuturor doamnelor din Satu Mare. Una dintre cele mai renumite trupe de striperi din România va încinge sâmbătă atmosfera, începând cu orele 21.00, la Club Bora Bora. „Patru băieţi de la Flamingo Boys vor veni sâmbătă în Bora Bora. Show-ul este dedicat femeilor, accesul bărbaţiilor fiind total interzis. Abia după orele 23.00, domnii vor putea intra în club, pentru a sărbători alături de partenere“, a mai spus Romeo Sarca. Intrarea este 25 de lei.

Şi la Insomnia, alte trei trupe de striperi din România vor încin

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 2 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Elena Lasconi: „Este posibil un dialog cu PSD. Un guvern de uniune națională după alegerile parlamentare e FOARTE POSIBIL”

Gandul acum 40 minute
Elena Lasconi a declarat, în direct la Observator, că va purta discuții cu partidele politice care doresc să păstreze țara pe drumul european și euroatlantic, inclusiv cu Partidul Social Democrat, și că nu exclude un guvern de uniune națională. Lasc

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum o ora
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Ţările nordice, ţările baltice şi Polonia vor spori sprijinul şi muniţia pentru Ucraina

News.ro acum 11 minute
Statele nordice, ţările baltice şi Polonia au anunţat miercuri că în lunile următoare vor spori sprijinul pentru Ucraina, inclusiv pentru industria de apărare a ţării, şi vor investi în punerea la dispoziţie a mai multor muniţii, relatează Reuters.

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 6 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 6 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 4 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

SUA îndeamnă Ucraina să reducă vârsta de mobilizare la 18 ani pentru a consolida Armata – oficial american

HotNews acum 21 minute
Ucraina trebuie să ia în considerare scăderea la 18 ani a vârstei pentru mobilizarea în armată, astfel încât să asigure efectivele necesare pe front în războiul cu Rusia, ale cărei trupe mai numeroase şi mai bine echipate înaintează în estul Ucraine

A treia seară de proteste naţionale împotriva lui Călin Georgescu

Mediafax acum 35 minute
Mii de tineri protestează în marile oraşe din România împotriva lui Călin Georgescu, candidatul la preşedinţie, după ce a câştigat primul tur al alegerilor. Protestatarii scandează lozinci precum „O ţară ca afară nu e legionară” şi „România, nu uita

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

5°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/7°
joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

5°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°