Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Donatii de peste 33.000 lei din Mures pentru Haiti

Publicat in Zi de zi - Mures, vineri 5 martie 2010 ·

Peste 33.000 lei donatii, a reusit sa stranga Organizatia Caritas Alba Iulia din judetul Mures, pentru campania Caritas pentru Haiti.

Confederatia Caritas România, în colaborare cu cele 11 organizatii Caritas, a organizat în bisericile catolice din România o colecta în sprijinul populaţiei din Haiti, adunând până în momentul de fata suma de 930.000 lei, aproximativ 225.000 euro. Caritas Alba Iulia a contribuit la aceasta colecta, prin donatiile stranse în cadrul campaniei, cu suma de 273.460 lei, din care în judetul Mures s-au donat 33.081 lei. „Deşi centralizarea datelor nu s-a terminat încă, suma adunată până acum ne arată că solidaritatea oamenilor este imensă. Mai ales în această perioadă, când din cauza crizei economice familiile duc o viaţă tot mai grea iar numărul şomerilor este în creştere, colecta Caritas arată că la nevoie putem să ne unim în sprijinul semenilor noştri care trăiesc la mii de kilometri distanta”, a aratat dr. Márton András, director Caritas Alba Iulia

Până în prezent peste 600.000 de oameni au primit pachete alimentare de la Caritas iar peste 12.000 de persoane au beneficiat de servicii medicale în centrele de sanatate organizate de Caritas. Confederaţia Caritas România va identifica împreună cu partenerii din reteaua Caritas Internationalis proiecte de reabilitare, dar şi de pregătire a populaţiei pentru viitoarele catastrofe. Acestea vor fi finanţate din sumele strânse în cadrul colectei. „Între timp specialiştii Caritas au început să planifice şi primele programe de reabilitare şi de reconstrucţie, care vor cuprinde nu numai construirea de case pentru familiile sinistrate, dar şi programe care vor contribui la asigurarea surselor de subsistenta pentru familiile afectate, precum reconstructia instituţilor comunitare”, a mai precizat dr. Marton Andras.

Peste 33.000 lei donatii, a reusit sa stranga Organizatia Caritas A

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 49 minute
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 3 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum 45 minute
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 30 minute
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum o ora
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum o ora
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 3 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

SUA au lansat o acţiune militară împotriva grupării rebele houthi din Yemen

G4Media acum o ora
Statele Unite au întreprins o „acţiune militară decisivă şi puternică” împotriva grupării rebele houthi din Yemen, a anunţat sâmbătă preşedintele Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social, transmite Agerpres. „Astăzi, am ordonat armatei Statelor Unite

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum o ora
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 7 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°