Foştii ortaci care au lucrat la mina Anina au rămas pe drumuri, iar familiile lor trăiesc de pe o zi pe alta. Condamnaţi la sărăcie, oamenii ajunşi la disperare şi-au pierdut şi speranţa că măcar copiii lor vor avea o viaţă mai frumoasă.

Odată cu închiderea exploatărilor miniere, Anina, la fel ca multe alte localităţi unde mineritul a fost acitivitatea de bază a populaţiei, a devenit un oraş aproape mort. Pe drumuri au rămas sute de familii, care aleargă acum cu disperare după o bucată de pâine. Copiii foştilor mineri sunt condamnaţi şi astăzi să trăiască în sărăcie. În locul exploatărilor de cărbune nu s-au dezvoltat alte ramuri ale industriei. Tinerii, mai ales cei vorbitori de limba germană, au luat drumul Europei.

Puţini investitori

Acolo câştigă destui bani cât să trimită şi celor rămaşi acasă. Ceilalţi trăiesc de pe o zi pe alta şi şi-au pierdut orice speranţă de mai bine. „Când iau pensia, plătesc facturile şi nu mai rămân cu nimic. Mă doare sufletul când văd copiii că îmi cer una, alta, şi nu am să le dau”, a spus Relu Drăcea, unul dintre supravieţuitorii accidentului de acum patru ani din Mina Anina. Primarul oraşului, Gheorghe Neicu, crede că problemele se vor ameliora în viitorul apropiat. „Rata şomajului este undeva la 9 la sută. Au mai venit mici investitori, dar nu satisfac nevoia de muncă. Eu sper şi cred că, odată cu trecerea crizei, mulţi investitori se vor îndrepta spre zonele astea defavorizate, pentru că forţa de muncă există şi este un pic mai ieftină”, a declarat edilul-şef. Potrivit lui Neicu, oraşul are un potential fantastic. „Resursele de care dispune Anina nu le are nimeni. Avem argilă, resurse de ciment, lemn, avem şistul bituminos. Avem speranţe în cele 50 de eoliene pentru care am semnat deja contract cu o firmă din Belgia, mai avem nişte austrieci care vor să exploateze vreascurile şi rumeguşul din păduri şi