* de anul acesta va avea amploare internaţională * data limită pentru trimiterea lucrărilor este 1 mai
Concursul "Ars Nova" a ajuns în acest an la ediţia a VIII-a, iar datorită succesului de care s-a bucurat la ediţiile precedente a fost transformat în concurs internaţional. Elevii din clasele a V-a - a XII-a pot trimite lucrări pentru cele trei secţiuni, fiecare cu tema sa.
Pentru elevii de clasele a V-a - a VI-a tema este "Miracolul copilăriei", pentru cei de-a VII-a şi de-a VIII-a tema este "Lumea între vis şi realitate", pentru cei de-a IX-a şi a X-a subiectul va fi "Confesiunile memoriei", iar elevii mai mari de la liceu, din clasele a XI-a şi a XII-a vor putea crea pe tema "Timpul - făptură a conştiinţei". Concurenţii trebuie să trimită până pe 1 mai cinci poezii sau două texte scurte sau un eseu. Textele premiate vor fi publicate în suplimentul special "Ars Nova". Premierea este planificată pentru data de 28 mai. La ediţia precedentă au fost trimise spre evaluare 910 creaţii literare. Iniţiatorii acestui concurs sunt profesorii de limba şi literatura română de la Liceul de Artă. * de anul acesta va avea amploare internaţională * data limită pentru trimiterea lucrărilor este 1 mai
Concursul "Ars Nova" a ajuns în acest an la ediţia a VIII-a, iar datorită succesului de care s-a bucurat la ediţiile precedente a fost transformat în concurs internaţional. Elevii din clasele a V-a - a XII-a pot trimite lucrări pentru cele trei secţiuni, fiecare cu tema sa.
Pentru elevii de clasele a V-a - a VI-a tema este "Miracolul copilăriei", pentru cei de-a VII-a şi de-a VIII-a tema este "Lumea între vis şi realitate", pentru cei de-a IX-a şi a X-a subiectul va fi "Confesiunile memoriei", iar elevii mai mari de la liceu, din clasele a XI-a şi a XII-a vor putea crea pe tema "Timpul - făptură a conştiinţei". Concurenţii trebuie să trimită