Am dat o tură printre comentariile de pe platforma de faţă şi am remarcat o chestie: bărbaţii care ne citesc au aşteptări mult mai mari de la noi, femeile care scriem aici, decât au de la bărbaţii care scriu pe voxpublica. Vor să fim mai mult decât suntem. 2 în 1 dacă se poate. Femei de femei, dar şi bărbaţi în acelaşi timp.
Adică, cucoanelor, ne scuzaţi, veţi fi fiind voi sensibile, jucăuşe, sentimentale, culte, deştepte, informate, sincere, extrovertite, frumoase şi calde, dar asta nu e destul. Nu, nu ne mulţumim cu atât. Trebuie să fiţi puternice, directe, lipsite de clişee şi frustrări, precise precum un bisturiu, analitice, cu coaie, cu o identitate perfect conturată şi, pe cât posibil, nelacrimogene. A, şi foarte important, să nu bateţi câmpii!
Nu de alta, dar dacă tot ne pierdem vremea intrând de zeci de ori pe zi aici, vrem să citim şi altceva decât despre rujuri, farduri, rochiţe, pantofi, shopping, iubiri mai mult sau mai puţin împlinite şi altele de genul ăsta. Vrem informaţie, nu articole de duzină. Şi, de fapt, oricât de mult v-aţi strădui, tot nu ne egalaţi. Nici la pictură sau cusut nu sunteţi mai bune decât noi, darămite la altceva. În fapt, femeia poate fi târfă absolută sau mamă absolută. În rest, abureală.
Cam aşa gândesc bărbaţii noştri. Unii dintre ei. Nimic rău în asta, la urma urmei. În fond, noi i-am învăţat că pot cere de la noi imposibilul, că ne facem luntre punte şi li-l dăm. Ce le scapă însă lor din vedere e un mic amănunt: cu toată bărbăţia lor analitică şi informată, autorul lunii februarie pe voxpublica este, culmea, o pandoreză!
Update: Pt. că văd că există o uşoară problemă în acceptarea termenului “pandoreză”. L-am preferat celui lansat iniţial, “pandoră”, pentru că mi se pare mult mai plastic ca sunet şi imagine. Şi cum Pandora o lume pe cale de colonizare, ai cărei locuitori nu sunt complet definiţi, cred
