Daca saptamana trecuta am scris despre cel mai frumos loc din Bucuresti, acum voi scrie despre cel mai urat. Nu-mi aduc aminte sa fi vazut vreodata un restaurant mai urat, nici in Romania si nici in alta tara. Si nu am umblat putin prin lume…
Am ramas pur si simplu perplex cand am intrat prima data inauntru, desi fusesem bine “avertizat” de imaginea lui din exterior. Restaurantul e pe Mendeleev, chiar de unde incepe strada din Piata Romana, langa faimoasa covrigarie de pe vremea lui Ceausescu (daca nu si de mai inainte). E prima – cea de la strada – dintr-un sir de case vechi fara etaj, lipite una de alta in faimosul "stil vagon".
Nu e una dintre acelea care vor ajunge in albumele cu vechiul Bucuresti, insa poti sa-i gasesti mult farmec daca esti intr-o stare de spirit potrivita. Primul lucru care te socheaza cand ajungi in fata casei este magaria, marea magarie pe care a facut-o cineva de la Primarie care a dat proprietarului (sper ca nu Philippe Dupre a cerut-o, ca nu mai calc pe acolo daca aflu asa ceva) certificatul de urbanism si permisul de construire ca sa faca un geamlac de sticla care acopera toata fatada, pana la acoperis. “Decorurile” de pe geamlac te socheaza abia la iesire, cand ajungi sa-ti dai seama ce a vrut sa “comunice” Mr. Dupre cu ele. O sa revin asupra subiectului.
Prima data cand am intrat acolo am crezut ca am gresit usa si ca am nimerit in casa vreunuia dintre cei ai carui foarte-multi-copii se jucau in pielea goala la cativa metri mai in spate, in nisipul din curte. Chiar in fata usii atarnau doua carpe negre, din tavan pana la podea, menite sa acopere ceva, probabil, insa eu nu mi-am dat seama nici pana in ziua de azi ce.
Am inaintat cu inima stransa pe cel mai gros cu putinta covoras de baie (sau de dormitor), flausat, cu aspect de blanita, din acelea care se umplu instantaneu de praf si de scame si cand stau
