Rămas în 1986 la Paris împreună cu soţia sa, Sonia Larian,Lucian Raicu şi-a îmblînzit singurătatea exilului – cum altfel?! – citind, scriind şi vorbind despre inepuizabila şi mereu intensa viaţă a cărţilor, dar şi a scriitorilor.
Lucian RAICU , O sută de scrisori din Paris, Selecţie de Livius Ciocîrlie, Prefaţă de Vasile Popovici, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2010, 320 p.
Nu multora le-au reuşit, precum lui Lucian Raicu, comutările de pe documentul omenesc pe cel speculativ, într-un act critic individualizat prin entuziasmul, răbdarea şi francheţea delicat-comprehensivă cu care se „instalează“ în cărţile citite, eliberîndu-se de orice automatism al gîndirii şi de orice şablon interpretativ. Lucian Raicu găseşte tot timpul „sensuri inverse“
De fapt, odată ajuns la Paris, nu era singur deloc! Iar străinătatea aceasta îi era binecunoscută, căci, înainte de smulgerea definitivă, mai colindase el Raicu (oare de cîte ori?), pe-ndelete, prin „oraşul oraşelor“ cu mai vechii, dar statornicii şi mereu surprinzătorii săi prieteni fără vîrstă: Proust, Verlaine, Valéry, Fondane, La Fontaine, Pascal, Artaud, Deleuye, Flaubert, Hugo, Mauriac, Sartre, Rimbauld, Jean Pierre-Richard, Cioran, Julien Green, Nathalie Sarraute, Eugen Ionescu, Philippe Sollers, Paul Ricoeur etc. Numai că acum avea privilegiul de a se plimba cu ei pe sub cerul lor! Iar bucuria acestei apropieri de o intensitate capabilă să spulbere orice bariere de timp ori de spaţiu, Lucian Raicu a împărtăşit-o constant, nu numai în admirabilele sale cărţi, ci şi în emisiunile săptămînale, de la Radio France International, o parte din aceste textele „ vorbite“ transformîndu-se ulterior în Scrisori din Paris, publicate în revista România literară. O selecţie a acestora, bine orînduită de Livius Ciocîrlie, poate fi citită acum şi în volumul O sută de scrisori din Paris, publicat de c
