Bushido. Codul samurailor
de Inazo Nitobe Traducere de C. Georgescu, Editura HERALD, 2009
Cine nu a auzit de faimoşii războinici samurai, acea castă militară întrupată în Japonia secolului XII, când apar instituţiile feudalităţii, şi a căror legendă a supravieţuit până în prezent?
Poate că istoria lor intensă a putut fi cel mai bine exprimată într-un film cult al marelui regizor Akira Kurosawa, „Ran“, recent reluat pe canalul TV 1000. Chiar dacă „Ran“ era povestea regelui Lear rescrisă în cheie japoneză, tot ne putem da seama de asprele confruntări ale taberelor de samurai conduse de dinaşti sângeroşi într-o epocă dominată de ascensiunea şi căderea diferitelor case dominatoare.
Crescuţi, aidoma spartanilor de odinioară, în spiritul aspru şi esenţial al războinicului fidel până la moarte unui stăpân, samuraii au avut de timpuriu un cod de conduită, al onoarei şi demnităţii profesionale, care se cerea însuşit până la ultimele consecinţe. Bushido, cum se numea acest cod, ar semnifica, într-o traducere literară cât mai apropiată de original, „militar-cavalerism-reguli“, adică exact ceea ce Inazo Nitobe traduce pentru noi drept „preceptele sau codul clasei luptătorilor“.
Statul japonez, în care monarhul este venerat ca fiu al Soarelui (Nippon), a cunoscut o accelerare a instituţiilor de tip feudalist în timpul dinastiei Yoritomo, atunci când se pun şi bazele a ceea ce va semnifica în timp Bushido. Este epoca de mare amploare a încrucişării săbiilor, dar şi a redescoperirii unor precepte Zen care vor sta la baza formării codului samurailor. Bushido urmează iniţial aceste precepte: sentimente de încredere senină în destin, supunere liniştită în faţa sorţii, hotărâre stoică în faţa pericolului sau a nenorocirii, un dispreţ de viaţă şi aşteptarea morţii cu resemnare. Cel urmat cu sfinţenie pentru învăţăturile sale în acest sens este Confucius, m
