Hai că mă distrez cu dezbaterea asta cu căsătoria.
Eu m-am însurat la 24 de ani și la 26 aveam deja doi copii. Prin măiestria mea inginerească am reușit să fac gemeni. Ați vrea să vă spun dacă e bine ce-am făcut? Nu știu. Nu știu cum ar fi evoluat viața mea dacă luam alte decizii. Ce-i aia bine? Eu mă simt bine în pielea mea acum și cu asta, basta!
Pe la 23 de ani aveam milioane de argumente să nu mă însor. Mi-aduc aminte că-i explicam doct mamei că nu mă voi însura niciodată. Că vreau să fiu liber, că o hârtie nu valorează nimic, că eu, prin educația mea de inginer, judec totul la rece și iau decizii în consecință și căsătoria nu se justifică, decât poate după 40 de ani, când voi fi devenit un bărbat responsabil.
După nici jumătate de an, eu, cel mai calculat om din lume, am decis să mă însor, fără niciun fel de argument. Pur și simplu așa am simțit eu atunci. În mațe, cum zic americanii.
Vă dați seama ce discuții la bere au urmat cu prietenii mei? Cum să te însori la 24 de ani? Uite-așa, jmaf! Am încercat de zeci de ori să argumentez și îmi dădeam seama că aberez cu grație, că nu am nicio explicație logică. Pur și simplu așa mi-a venit mie, să mă însor, cam cum le vine femeilor, complet inexplicabil.
Am auzit sute de povești despre căsătorie și niciuna nu seamănă cu a mea și nu seamănă nici între ele. Am citit rețete de succes pe care dacă le aplicam eram acum neînsurat sau divorțat.
Când vine vorba de însurătoare și de făcut copii, nu există rețete. E vorba de chimia dintre oameni, de energii, de destin, de personalitățile oamenilor și felurile nebănuite în care interacționează, lucruri pe lângă care până și flacăra violet devine ușor de înțeles. Eu am renunțat să încerc să-mi explic. Este una din întrebările la care se răspunde cu 42.
Există un singur fel de căsătorie perfect explicabilă logic: cea din interes (și chiar și
