Ce modele sunt insistent promovate, în aceşti ani, pe scena publică de la noi? Tipul golanului de succes(bărbat cu educaţie şcolară precară, comic-arogant-agramat şi cu grămezi de bani) sau tipul femeii uşoare (blondă, strident siliconată şi, sufleteşte - fără complicaţii, iar mental - monodimensio-nală). Cu alte cuvinte, sunt puse în rândul întâi nu modele, ci „modele" (în fapt, antimodele).

Mi-am zis naiv, exasperat fiind de defilarea fără sfârşit pe toate canalele de televiziune a acestui gen de personaje, că sufocanta invazie se petrece din întâmplare, din haos, din fără-de-noima generală, din lipsa de criterii şi de gust a celor care fac programele. De curând însă, un cunoscut, iniţiat în domeniul televiziunii, mi-a întredeschis uşa unei anume teorii conspiraţioniste: nu din prostie, susţinea el, sunt împinse asemenea persoane în prim-planul atenţiei publice, ci din deşteptăciune, cu bună ştiinţă, cu intenţie adică: asta se vrea, antimodelele să treacă în ochii celor mulţi drept modele; e o mare manipulare a unor forţe subtile, dar negative, care se joacă astfel cu noi, pentru o ne ţine captivi într-o anumită stare, pe o anumită treaptă. Nu cred, dar o asemenea perspectivă, chiar şi numai ca posibilitate, ca năzărire în mintea cuiva, îmi dă fiori.

Şi înainte de 1989 false valori, modele de mucava erau aşezate în faţă. Atunci însă lucrurile stăteau altfel, relativ simplu: motivele acestei răsturnări erau strict ideologice şi de putere, iar decodificarea se realiza şi ea uşor, prin inversare - era suficient să schimbi semnul valorilor oficiale şi al mesajelor oficiale ca să obţii adevărul. Pe când astăzi răul este difuz, este stratificat şi dificil de înregistrat, de cântărit.

E drept că şi societatea civilă (să folosim acest concept vag şi parcă din ce în ce mai desubstanţializat în accepţie autohtonă) şi intelectua