Doctorii noştri sunt depăşiţi de situaţie şi consumul de antidepresive în rândurile lor a crescut.
Dacă eşti bolnav cronic în România, nu ai nicio şansă. O să mori, pentru că te-ai născut în România. Până să mori, dacă te ţin puterile, poţi să protestezi pentru că nu-ţi găseşti medicamentele în farmacii sau pentru că analizele nu-ţi mai sunt decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. (Ultimul protest a avut loc în noiembrie 2009, în Parcul Izvor, şi au participat vreo 200 de bolnavi. Aţi mai auzit ceva de-atunci despre această chestiune? Probabil că protestatarii s-au prăpădit, Dumnezeu să-i odihnească!)
Dacă eşti bolnav cronic în România mai ai o şansă de viaţă dacă ajungi în Austria. Dacă ai bani, mulţi bani, sau asigurare medicală privată în UE. Degeaba mai sperăm în redresarea sistemului medical românesc. Doctorii noştri sunt depăşiţi de situaţie, sunt blazaţi şi consumul de antidepresive în rândurile lor a crescut.
Saloanele din spitale au devenit anticamere la morgi. S-a pierdut orice urmă de umanitate. Pensionarii au ajuns să-şi negocieze preţurile operaţiilor. Dacă pacientul are totuşi un loc de muncă, este întrebat de medic (de unii medici, ca să nu generalizăm) unde lucrează... Venitul pacientului contează, înainte de operaţie. Sistemul sanitar se va prăbuşi curând şi va intra în faliment.
În ultimii doi ani, 4.000 de medici au părăsit România, plecând în Europa la condiţii decente de muncă şi în căutarea demnităţii. În decembrie anul trecut, am auzit următorul text: „Nu numai securitatea militară este parte a securităţii naţionale. Oamenii sunt parte a securităţii naţionale. Securitate sanitară (sublinierea mea), securitatea alimentară, securitatea din punct de vedere al aprovizionării cu energie, toate sunt un complex care vizează viaţa de zi cu zi a oamenilor".
Textul ăsta a fost spus de Traian Băsescu, în c
