- Editorial - nr. 495 / 5 Martie, 2010 Doua sunt motivele care m-au determinat sa ma incumet sa incredintez tiparului aceste randuri despre limba noastra cea romana. Limba, acel tezaur pretios, "depozitul sacru lasat de generatiile trecute" pe care "se intemeiaza nationalitatea" (G. Baritiu), "forta de coeziune a unui neam" (Ion Bianu), "cea mai scumpa ereditate" (T. Cipariu), "sufletul natiei, expresie a ideilor, a sentimentelor, a gandirii" (A. N. Tolstoi), "… fiinta vie care ne vine din timpurile cele mai indepartate ale trecutului nostru (…), cea mai scumpa mostenire a stramosilor" (N. Iorga). "Dragostea de patrie _ spunea K. G. Paustovski _ este de neconceput fara dragostea pentru limba ei". Ar fi cateva suficiente argumente-motive sa ma intorc cu 20 de ani in urma, la un "jalon" in timp, la care ma refeream in primele randuri. Prin luna februarie 1990, cand se intetea focul sub oala in clocot a iredentismului etnic maghiar, pe una dintre pancartele purtate de elevii romani targumureseni, aflati in fata unui separatism impus de o minoritate, printr-o pornire aberanta, total antieuropeana, dezastruoasa, scria: "Limba romana _ acasa stapana!". Pancarta aflata in vecinatatea altora doua: "Suntem frati, nu ne separati!", "Noi suntem de nationalitate copii!". Era vremea tulburarilor organizate, din umbra, a involburarilor targumuresene, din ce in ce mai ingrijoratoare, care vor ajunge la apogeu in acele zile, dramatice, de 19-20 martie 1990, derulate dupa clare scenarii de culise, cand romanii, provocati mereu din decembrie 1989 incoace, doreau ca "harta Limbii romane sa nu devina, cumva, mai mica decat cea a Romaniei!". Asa cum visau unii! Pentru ca "pe limba ta trebuie s-o cinstesti", cum graieste un proverb romanesc, pentru ca _ precum spun si versurile din "Graiul neamului", de George Cosbuc _ "Graiul lor, de voie buna,/ Nu l-au dat!" stramosii nostri. Al doi