Întâmplător sau NU, două dintre pieţele de tradiţie ale Bucureştilor, Piaţa Amzei şi Piaţa Obor sunt deja închise de ani buni. Se lucrează sau se mimează că se lucrează, după ce, de la dezafectarea lor şi până la deschiderea şantierelor s-a scurs un timp nepermis de lung. Constructori, investitori, administraţii locale sunt prinse în încâlceli juridice pe care nimeni se pare că nu ar vrea să le dezlege. Sau cel puţin aşa se vede din afară. Suferă doar producătorii de alimente (sau - după caz - samsarii lor) şi consumatorii. Ultimii, neavând încotro, se îndreaptă spre hipermarketuri. Poate asta o fi şi ideea...
Nu erau - este drept - idealul unor pieţe dezvoltate, ca în oraşele Europei Occidentale. Piaţa Amzei era înghesuită, iar Oborul vechi românesc se transformase într-un grotesc teatru în aer liber unde se prezentau manele în primă audiţie. Dar se mai putea cumpăra o ceapă, un cartof, mai găseai nişte murături. Decât marele nimic de acum, tot era mai bine.
Aşa cum hipermarket-urile ne-au adus comerţul civilizat (e adevărat cu preţul unor politici de oligopol, dezavantajoase şi pentru producătorii locali, dar şi pentru clienţii invitaţi cu "promoţii"), tot aşa cele două pieţe bucureştene au făcut primii paşi timizi în aceeaşi direcţie. În Piaţa Amzei se dădeau alimentele în pungi când această practică era cu totul necunoscută în România. Expunerea fructelor în lădiţe speciale, cântarele digitale, tratamentul atent acordat clienţilor, renunţarea la năravul de a ţi se strecura gunoaie printre produsele cumpărate şi alte elemente ale comerţului modern erau subînţelese în Piaţa Amzei într-o perioadă în care în restul ţării muşteriilor încă le era trântit cântarul în faţa: "Nu îţi convine, cară-te în altă parte!".
Cele două pieţe bucureştene au stat mult timp în avangarda schimbării deprinderilor greşite în comerţul alimentar românesc. Acum zac între
