Casa de Cultură a Sindicatelor din Galaţi a lansat zilele acestea o campanie şi un concurs de creaţie literară pentru copii, sub genericul „Animăluţul meu de companie - prietenul drag!"
„Campania are menirea să traga un semnal de alarma tuturor locuitorilor oraşului Galati faţă de soarta animalelor abandonate şi să le dezvolte copiilor dragostea şi respectul faţă de animale", spune directorul instituţiei, Ioan Manole.
Practic, intenţia organizatorilor este aceea de a-i stimula pe copiii care au deja un animal de companie sau se implică, prin adopţie, în salvarea animalelor fără stăpân, să scrie despre povestea animalului lor
La secţiunea „desene pentru copii", se pot înscrie în concurs micuţi cu vârste cuprinse între 5 şi 10 ani, iar la secţiunea „poveşti", copii cu vârste cuprinse între 7 şi 12 ani. Candidaţii vor trimite două povestioare despre „animaluţul preferat", scrise la calculator, o fotografie a participantului şi o scurtă motivaţie a participării la acest concurs.
Lucrările trebuie trimise pe adresa Casei de Cultură a Sindicatelor: Galaţi, str.Brailei, nr.134, cu menţiunea „pentru concurs". Finala va avea loc pe data de 1 iunie, premiile şi menţiunile oferite pentru cele mai bune creaţii constând din pachete de cărţi, diplome şi dulciuri.