Ca să spunem lucrurilor pe nume, în roşu ne jumulim singuri.
Înfrângerea pe teren propriu a României în meciul amical cu naţionala Israelului marchează un cod roşu nu numai pentru că s-a schimbat echipamentul, renunţându-se la o identitate vizuală şlefuită cu victorii de prestigiu, ci pentru că ne arată unde suntem: în lumea a treia a fotbalului.
În plus, galbenul naţionalei nu fusese brevetat, ci moştenit de fostul sponsor. Imaginaţi-vă că urmăriţi fără sonor şi grafică rezumatele partidelor de miercuri seară. De unde aţi şti care-s ai noştri? I-aţi putea confunda cu spaniolii ale căror tricouri le plac aşa de mult băieţilor încât s-au înroşit? Nu, căci reprezentanţii „furiei roşii” au jucat în albastru! Şi nu, deoarece Spania a bătut Franţa. Noi nu mai batem pe nimeni.
Dar să amânăm discuţia despre echipament până la viitorul contract de sponsorizare. FRF va putea semna, de dragul diversităţii, cu alt investitor, care face probabil cea mai bună bere din lume, caz în care am juca în verde - adică o culoare ce nu e pe drapel - ca naţionala „stejarilor”!
Înainte de a face nişte observaţii privind ruşinea din Banat, o mică lecţie de la un român picat din Danemarca. „Decarul” Florescu s-a mirat că ai noştri au fost huiduiţi. „Suntem, totuşi, echipa naţională”, zice debutantul, menţionând că el vine dintr-un loc mai civilizat. Ceea ce omite însă tânărul fotbalist este faptul că meciul s-a jucat la Timişoara, unde un patron îl urăşte de moarte pe preşedintele FRF.
Dar Florescu are dreptate: s-ar cuveni să nu ne luăm la huo favoriţii. Eventual, doar să-i ironizăm. Ca fanii care i-au strigat lui Răzvan să-l bage un pic la noi pe israelianul Benayoun când acesta a fost schimbat. Sau precum suporterii care au constatat că „în roşu ne jumuleşte cocoşul”, aluzie la francezii cu care vom juca în grupa preliminară.