Nu este pentru prima dată cînd mînia zeilor se abate asupra Greciei moderne. Adevărul este că, de la începutul secolului trecut şi pînă în zilele noastre, Elada a cunoscut adesea momente de instabilitate şi de criză economică, socială sau politică, decît pace şi prosperitate. În România, ceea ce se întîmplă în Grecia ar trebui să stîrnească un oarecare interes, nu doar din cauza proximităţii geografice, ci mai degrabă deoarece situaţia geopolitică, anumite structuri sociale şi tendinţe care se manifestă în societatea elenă sînt asemănătoare celor din zona Carpaţilor. Şi apoi, între cele două ţări a existat, în decursul secolelor, un contact permanent, fie prin legături comerciale şi interese politice comune, fie datorate unor contingente istorice care au adus cele două populaţii în contact. În istoria recentă, mă gîndesc la prezenţa masivă în România a refugiaţilor greci, în anii care au urmat celui de-al Doilea Război Mondial şi instaurării regimului comunist în România.

Despre legăturile cu Grecia aflam cînd eram copii din manualele de istorie şi de la Eminescu. Era, totuşi, greu de reconciliat imaginea pe care o aveam citind legendele Olimpului şi, mai apoi, urmărind cu răsuflarea tăiată aventurile argonauţilor sau peregrinările lui Ulise, cu impresia lăsată de rolul jucat de fanarioţi în istoria Principatelor sau de cîte o interjecţie xenofobă, surprinsă pe ici, pe colo, în discursul adulţilor. La începutul anilor ’50, au ajuns în ţară mulţi refugiaţi în urma războiului civil din Grecia: după ruptura cu Tito, Stalin, preocupat de nou creata alianţă turco-americană, a încercat să ajungă la Marea Mediterană prin Grecia. O mişcare populară, bazată pe revendicările unei populaţii în majoritatea ei rurală, rămasă oarecum pe „tuşa istoriei“ dupăPrimul Război Mondial, a fost manevrată în direcţia unei revoluţii comuniste care s-a ciocnit de opoziţia