Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adevăratul test al valorii pentru fotbaliştii de la Oţelul Galaţi

Publicat in Adevarul, sâmbătă 6 martie 2010 ·

Fotbaliştii gălăţenii joacă acasă cu liderul campionatului, sperând în victoria care să-i aducă în lupta pentru cupele europene. Oţelul Galaţi va întâlni duminică, de la ora 15.00, pe CFR Cluj, într-o partidă din etapa a 20-a a Ligii I în urma căreia va afla dacă poate spera la mai mult decât mediocritatea de la mijlocul clasamentului

„Poate credeţi că sunt nebun, dar eu încă mai cred că ne putem îndeplini obiectivul, clasarea pe un loc de cupă europeană", spunea Dorinel Munteanu, antrenorul de la Oţelul, la finalul turului. Primele două meciuri din retur, ambele câştigate, i-au dat apă la moară ambiţiosului antrenor, dar abia după partida de duminică cu CFR Cluj va şti dacă echipa sa chiar are potenţialul de a recupera punctele ce o despart de primele şase locuri.

"Următoarele patru meciuri ne vor spune unde suntem. Dacă scoatem destule puncte din confruntările cu CFR, Steaua, Urziceni şi Dinamo, am alege calea gloriei, altfel putem merge spre mediocritate", a subliniat şi Marius Stan, directorul general de la Oţelul, importanţa jocului cu CFR, primul din cele patru amintite.

Dorinel Munteanu a spus că s-ar mulţumi şi doar cu un egal în acest joc. „Un egal ar fi bun pentru noi pentru că, să nu uităm, întâlnim liderul Ligii I. Am încredere în băieţii mei şi vreau de la ei aceeaşi atitudine ca-n primele două etape din retur", a declarat Dorinel Munteanu.

Tehnicianul Oţelului nu are nicio problemă de lot. Vor reveni după ce şi-au ispăşit suspendările Cojoc, Sârghi şi Sălăgeanu. De asemenea, cei trei internaţionali de tineret, Râpă, Ochiroşii şi S. Ilie au revenit în cursul nopţii de joi spre vineri de la Tel Aviv şi vor face parte din lotul de 18 care va fi trecut pe foaia de joc.

La meciul de mâine de pe stadionul Oţelul intrarea femeilor va fi liberă, tichetele gratuite putând fi ridicate de la casele de bilete.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 42 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Trump a semnat legea privind criptomonedele stablecoin, marcând un pas major spre adoptarea acestora în economia reală

G4Media acum 10 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabileşte un cadru de reglementare pentru criptomonedele stabile, cunoscute sub numele de stablecoin, deschizând calea pentru ca aceste ac

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 2 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 47 minute
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete şi 300 de drone în atacul nocturn

Ziarul Financiar acum 16 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete şi 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Naţionala României de baschet masculin s-a reunit pentru pregătirea meciurilor din faza a 2-a a precalificărilor europene World Cup 2027 / Programul duelurilor

G4Media acum 26 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala României s-a reunit, la Bucureşti, pentru pregătirea celor patru meciuri din faza a doua a precalificărilor europene FIBA World Cup 2027. De luni, tricolorii se antrenează la Oradea, unde s

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 3 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

24°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°