Deşi are doar 32 de ani, Marcela Graţianu încearcă să resusciteze o limbă pe care şcoala românească vrea s-o omoare: latina. Sursa: ADRIAN SCUTARIUSursa: Adrian Scutariu
1 /.
„Cogito, ergo sum!”, „Ecce homo!”, „Acvila non capit muscam!”, „Sic transit gloria mundi”, „Vox populi, vox dei”, „Festina lente”, „Mens sana in corpore sano” sunt unele dintre dictoanele care ne-au rămas după puţinele ore de latină pe care le-am făcut cu toţii în şcoală. Alte expresii care ne îmbogăţesc vocabularul au aceeaşi origine: „ad-hoc”, „per pedes”. Chiar şi notoriul „etc.”, care ne îmbogăţeşte lexicul, din ce în ce mai „englezit”, provine tot de la ora de latină: „et caetera”.
Limbă nobilă, dar moartă, latina a devenit Cenuşăreasa materiilor din curricula şcolară. Mai nou, a fost scoasă şi dintre obiectele de studiu care se dădeau, opţional, la Bacalaureat.
Astăzi, dacă te trezeşti citând un clasic roman, eşti privit ca o ciudăţenie. Dacă mărturiseşti public că eşti profesor de latină, precis se trezeşte unu’ care vrea să-ţi ia temperatura. Poate ai ceva la cap...
Horatius. „Ad melmopenem”
Treizeci de puşti se aşază disciplinaţi în bănci. Pe uşă tocmai ce intrase o femeiuşcă de un metru şaizeci şi ceva, încălţată. Îmbrăcată în negru din cap până în picioare, Marcela Graţianu nu se deosebeşte la talie de elevele sale dintr-a XII-a de la Colegiul Naţional „Octav Onicescu”, din Berceni.
Are 32 de ani dar, dacă o prinzi în pauză, prin curtea şcolii, îţi vine s-o tutuieşti. Până şi părul e prins ca la o şcolăriţă. Atâta doar că e doctor în latină şi greacă veche. „Ce avem de pregătit pentru azi?”, se introduce micuţa profesoară. „Horatius: «Ad melmopenem»!”, se aude o voce. „Daaaa..., ultima odă din cartea a treia. Testamentul literar al poetului! Să încercăm o traducere. Cine vrea? Maria, încerci tu?”, se insi
