Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copil „pus la punct” în staţia de autobuz

Publicat in Adevarul, sâmbătă 6 martie 2010 ·

Un băimărean a fost susprins în timp ce făcea pe justiţiarul cu un băiat de 11 ani, dar neagă că întâmplarea s-ar fi petrecut. Incidentul a fost observat în urmă cu două zile, într-o staţie de autobuz. Marius Ulici e acuzat că l-a lovit pe Claudiu Mike, după ce acesta a agresat-o verbal pe fiica sa, colegă de clasă cu băiatul.

Neînţelegerile dintre cei doi copii din clasa a IV-a A „Step by step", de la Şcoala „Nicolae Iorga", au început miercuri, în timpul orei de educaţie fizică. Atunci, Mara Ulici şi Claudiu Mike s-au încăierat, iar băiatul a fost surprins înjurând-o pe fată. Ambii au fost excluşi de la oră, dar şi din echipa de baschet a şcolii, de către profesoara Victoria Mihnea, care le-a cerut copiilor să se prezinte a doua zi la şcoală alături de părinţi.

Scandal în staţie

După incidentul de la şcoală, Claudiu a mers în staţia de autobuz Pietrosul, unde ar fi avut loc incidentul cu tatăl Marei. „M-a tras înspre maşina lui şi mi-a tot cerut să repet ce i-am zis Marei, apoi mi-a dat o palmă", relatează băiatul. Întreaga scenă s-a petrecut în prezenţa a cel puţin cinci martori, dar care au preferat să nu îşi dezvăluie identitatea.

Marius Ulici se apără, însă, afirmând că totul este o invenţie. Conform lui, lângă maşina sa era şi un echipaj de poliţie. „Nu este adevărat! Nu l-am lovit pe băiat. Dacă l-aş fi lovit, poliţia nu mi-ar fi pus pe loc cătuşele?", se apără bărbatul. Martorii îl contrazic, însă, precizând că în momentul incidentului maşina de poliţie era la o distanţă apreciabilă de staţie, nu lângă autovehiculul bărbatului.

Copii - problemă

„Este o clasă mai dificilă, mai apar probleme. Mara mai are o soră geamănă. Dacă sora Marei este ascultătoare, Mara a dat dovadă, nu o dată, de lipsă de respect", a declarat profesoara de educaţie fizică Victoria Mihnea. Pe de altă parte, şi cu Claudiu M

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 6 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Un îndemn la protest împotriva lui Călin Georgescu, pentru luni seară la Universitate, circulă pe WhatsApp. „România e amenințată de o dictatură legionară”

HotNews acum 10 ore
Pe rețelele sociale circulă un mesaj care anunță organizarea unui protest, luni, de la ora 19:00, pentru că „România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu”. Nesajul nu este asumat de nicio organizație și nu este clar,

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 5 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 5 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 8 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

„Alături de ELE, pentru ELE”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Campanie pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor

Autorităţile din Germania întocmesc o listă cu buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 3 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

Preşedintele Comitetului militar al NATO le cere liderilor de afaceri să se pregătească pentru un „scenariu de război”

News.ro acum 4 ore
Un oficial militar de rang înalt al NATO a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi ajusteze liniile de producţie şi distribuţie în consecinţă, pentru a fi mai puţin vulnerabile la şantajul unor ţări precum Ru

Președintele Iohannis nu a primit informări de la serviciile secrete privind promovarea lui Călin Georgescu pe rețelele sociale. Precizările Administrației Prezidențiale

HotNews acum 12 ore
Administrația Prezidențială a precizat, la solicitarea mai multor redacții, că președintele Iohannis nu a primit informări transmise de instituții ale statului legate de riscurile de influențare a alegerilor prezidențiale și nici despre modul în car

Vremea

București
acum

mar.

0°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-4°
mar.

-4°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

1°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°