"Caut tratament naturist pentru Borrelia Burgdorferi sau boala Lyme"
Nepotica mea in varsta de 8 ani, care locuieste la tara, a contractat aceasta boala fiind muscata de capuse. Cu toate tratamentele aplicate in spitale, nu s-a vindecat. Daca cineva a suferit de aceasta boala si cunoaste un tratament naturist, il rog foarte mult sa ni-l comunice si noua, pentru a se putea vindeca si aceasta copila. Va multumesc foarte mult pentru ajutor!
LAURA BACINSCHI - Braila
"Sufar de laringita cronica"
De 8 luni am inceput sa-mi pierd vocea, ma deranjeaza in gat, ma ustura, iar in prezent aproape ca nu mai pot vorbi. Am consultat mai multi medici, care mi-au pus diagnosticul de leucoplazie coarda vocala bilaterala, iar peste cateva luni, in urma unui consult, mi s-a pus diagnosticul de laringita cronica. La biopsie nu s-a constatat nimic deosebit. Tratamentul primit initial, cu Bioparox, Neo-angin, Tantum verde, nu a fost eficient, chiar mi-a iritat gatul mai tare, iar ulterior nu mi s-a mai dat nici un tratament. In prezent, situatia se agraveaza cu fiecare zi ce trece, nu stiu unde sa ma mai adresez, de aceea apelez cu mult respect prin "Formula AS" la toti cititorii acestei reviste deosebite, cu rugamintea de a ma ajuta cu un tratament naturist.
COZMA MIHAI - Brasov
"Am un junghi intercostal si ma doare cand respir"
Am o durere in piept (intre sani) care iradiaza in spate si ma doare cand respir. Am fost la doctor, am facut radiografie pulmonara si mi s-a spus ca la plamani nu am nimic si ar fi doar un junghi intercostal. Mi s-au dat antiinflamatoare pentru calmarea durerii, dar degeaba, ma doare in continuare. Daca vreunul dintre cititorii dvs. s-a confruntat cu asa ceva, il rog sa imi spuna si mie cum s-a vindecat, daca nu, ii rog pe specialistii dvs. sa-mi explice si mie ce se intampla. Cu stima,
PREDA