Apreciez adânc persoanele care caută să înveţe mereu din experienţa altora, să fure câte-un indiciu de ici, de colo şi să-şi facă viaţa mai frumoasă fără prea mult efort. O astfel de fătucă am întâlnit zilele trecute pe la un local cu nume de pizza. Era tânără, fâşneaţă, cu tenul puţin mâncat de frustrări, oboseală şi poate chiar de o netrebnică de acnee incipientă. Părul vâlvoi, credea ea, o făcea să pară mai atractivă, mai fără de complexe, mai libertină, mai disponibilă poate, şi în orice caz mai nălucă.

Destul de boită şi înveşmântată ca şi cum ar fi dorit ca, la o adică, dacă cineva e interesat, să nu se-ncurce-n prea multe haine până s-ajungă la piersicuţa moale şi suculentă de dinăuntru, dama s-a aşezat nonşalantă şi singurică la o masă de două persoane, şi-a suit repede cracul drept peste ăl stâng şi s-a pregătit de poziţia intelectualului preocupat de o lectură bună.

Cu buziţele un pic ţuguiate, doar atât cât să marcheze efectul strălucitor al rujului roşu flacără care-i vopsea guriţa, s-a îndreptat de spate ca orice ins adâncit în treaba lui pe care ţine morţiş s-o facă aşa cum se cuvine şi a-nceput să bifeze cu nesaţ de pe listă tot ce-i poftea stomăcelul lipit de coloana vertebrală. Cât ai zice peşte sau, în cazul ei, "mi-e foameeee", masa i s-a umplut cu bunătăţi afumate, înecate-n grăsimi păcătoase şi tăvălite-n sosuri smântânoase.

Evident, micuţa rasată s-a concentrat repede pe hălpăneală, în vreme ce personalul îşi freca mâinile întrebându-se oare cine va plăti ospăţul deja un pic obscen.

Când colo, din umbra intrării apare şi tătucul protector. Un nenişor mediu la stat, gri în cap şi la costum, cu o pereche de ochi tare jucăuşi şi nişte mâini micuţe, de om zgârcit, dar care vai, păreau tare zglobii când se plimbau de sus în jos pe laterala mâncătoarei de calorii, de la umăr adică înspre genunchii ei păt