Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Matici, găsit pe DVD!

Publicat in Adevarul, sâmbătă 6 martie 2010 · ·

Autorul eurogolului cu care Rapid a învins Timişoara a ajuns gratis în Giuleşti. Slovenul a fost descoperit de Sichitiu şi a dat probe. Cariera fotbalistului de 27 de ani ascunde o dramă. Timp de un an, el s-a antrenat prin parcuri! „Toţi îmi ziceau că e prost, dar am insistat pentru el“, a dezvăluit Sichitiu.

Darijan Matici şi-a reînceput practic cariera de jucător la Rapid. În urmă cu două sezoane, el suferit o accidentare urâtă, ruptură de ligamente, iar timp de un an nu a avut unde să joace şi s-a antrenat în parcuri. A tras serios să reintre în circuit şi a reuşit! În Giuleşti a dat probe de joc în vara trecută, iar directorul general de atunci, Grigore Sichitiu, a fost cel care l-a remarcat.

„Nu mai jucase de un an. Nicio echipă nu mai voia să-l transfere. Am urmărit nişte casete cu el şi mi-a plăcut cum stătea pe teren. Când l-am luat, toată lumea de la club mi-a spus că nu e fotbalist. Acum, eu pot să zic că ­i-am mai băgat nişte bani în buzunar lui Copos. L-am adus gratis pe Matici şi poate să-l vândă pe cel puţin 300.000 de euro", ne-a spus Sichitiu. Pe lângă faptul că a venit gratis, Darijan are şi unul dintre cele mai mici contracte din echipă: 50.000 de euro pe sezon!

„E golul vieţii!"

Matici a rememorat momentele grele prin care a trecut. "Rapid m-a ajutat enorm. Am trecut prin clipe groaznice după accidentare de care nu vreau să-mi mai amintesc acum", a declarat slovenul. Acesta a explicat cum a reuşit să puncteze contra timişorenilor: "Pur şi simplu, am tras. Nici mie nu mi-a venit să cred ce gol am dat. În Slovenia mai marcasem cu şuturi de la distanţă, cu piciorul drept, dar acum am înscris cu stângul. E cel mai frumos gol din cariera mea!".

E poreclit gattuso

Matici are şi o poveste amuzantă. „La început am jucat fundaş dreapta. Sunt mic de statură şi, odată cu trecerea anilor, m-am trezit că am ajuns la închidere

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 10 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 4 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 2 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 5 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 6 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 4 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 5 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-6°
dum.

-6°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°