Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revista presei locale: Violator în libertate

Publicat in Adevarul, sâmbătă 6 martie 2010 ·

Obiectiv Vocea Brăilei scrie despre faptul că un presupus violator va fi judecat în stare de libertate. Cazul la care se face referire s-a petrecut acum două săptămâni

Două buzoience au picat în plasa unui tânăr pe care l-au cunoscut pe internet şi au venit la Brăila, unde au fost sechestrate într-un imobil din cartierul Lacu-Dulce.

Una dintre ele, în vârstă de 17 ani, a avut inspiraţia să fugă pe geamul de la baie, însă cealaltă a ajuns să fie violată.

Violatorul a fost reţinut pe ordonanţă pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi viol, însă procurorul care s-a ocupat de caz a decis că nu este necesară arestarea sa, ci doar obligaţia de a nu părăsi localitatea, titrează cotidianul brăilean.

Termocentrala de la Chiscani dă afară 27 de oameni

Sucursala "Electrocentrale" Brăila din cadrul "Termoelectrica" Bucureşti a notificat intenţia de concediere în grup a 27 de salariaţi dintre cei aproximativ 300 câţi are la acest moment.

De menţionat este că organizaţia sindicală şi conducerea companiei au stabilit prin negocieri condiţiile în care salariaţii concediaţi vor pleca din unitate. De altfel, conducerea companiei "Electrocentrale" Brăila a mai disponibilizat şi în toamna anului trecut circa 30 de personae, ne informează redactorii de la Obiectiv- Vocea Brăilei.

Material antiderapant, în canalizări...

S-a dus iarna, dar pe trotuare, carosabil şi spaţiile verzi încă mai e material antiderapant (poluant).

S-a mai strâns ceva din el, dar nu până la asfalt, iar în multe locuri a fost împins cu mătura sau antrenat de ape, spre gurile de canalizare. Care, nu-i aşa, se vor colmata foarte serios.

Deci, la prima ploaie apa va rămâne la suprafaţă, iar canalagiii (şi unii cetăţeni gospodari) îşi vor mânca zilele cu desfundarea canalizării...ne informează editia on-line a cotidianului Arcaşu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 6 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 6 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 4 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 13 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 12 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 11 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°