Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statul devine clientul nr. 1 pentru consultanţi

Publicat in Capital, sâmbătă 6 martie 2010 ·

Mizând pe procesele de restructurare şi pe goana clienţilor după fonduri europene, firmele de consultanţă speră la o creştere serioasă în 2010. Serviciile livrate administraţiei publice reprezintă principala sursă de venituri pe care se bazează anul acesta. Trei sferturi dintre companiile mari de consultanţă, categorie în care intră firmele de profil cu venituri anuale de peste un milion de euro, cred că principalii clienţi din 2010 vor proveni din administraţia publică ce

Mizând pe procesele de restructurare şi pe goana clienţilor după fonduri europene, firmele de consultanţă speră la o creştere serioasă în 2010. Serviciile livrate administraţiei publice reprezintă principala sursă de venituri pe care se bazează anul acesta.

Trei sferturi dintre companiile mari de consultanţă, categorie în care intră firmele de profil cu venituri anuale de peste un milion de euro, cred că principalii clienţi din 2010 vor proveni din administraţia publică centrală, arată studiul „Piaţa de consultanţă în management din România“, realizat recent de AMCOR (Asociaţia Consultanţilor în Management din România).

Deşi nu reprezintă mai mult de 5% din totalul companiilor active pe acest segment, firmele mari, sub 20 la număr, sunt responsabile pentru cel puţin o cincime din valoarea totală a pieţei. Potrivit datelor înregistrate la Ministerul Finanţelor, cele mai mari companii de consultanţă după cifra de afaceri sunt firma americană McKinsey (13 milioane euro), Ensight (4,6 milioane euro), Contrast (3,5 milioane euro), Horvath & Partners (3,3 milioane euro) şi A.T. Kearney (3 milioane euro). Roland Berger, considerată informal liderul pieţei, nu şi-a publicat niciodată rezultatele financiare. Datele corespund anului 2008, însă par a fi încă de actualitate, deoarece, după cum arată studiul AMCOR, mari schimbări nu s-au mai produs între timp. Astfel, în 2009, jumătate din

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 6 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 12 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 11 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 9 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 6 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 7 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 6 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Călin Georgescu își continuă lupta în instanță. Decizia Curţii de Apel Bucureşti care i-a respins cererea în dosarul privind anularea alegerilor prezidenţiale, atacată cu recurs

HotNews acum 13 ore
Călin Georgescu a făcut, vineri, recurs la decizia Curţii de Apel Bucureşti, care i-a respins în ultima zi a anului 2024 ca neîntemeiată cererea din dosarul în ataca trei decizii ale Biroului Electoral Central (BEC) luate după ce Curtea Constituţion

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 10 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Vremea

București
acum

sâm.

1°/7°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/9°
Iasi
acum

-2°
sâm.

-2°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

2°/8°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-5°
sâm.

-5°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

3°/9°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

2°/10°
mar.

6°/12°