În aceeaşi zi în care era anunţată execuţia soţilor Ceauşescu, un act prezentat drept „informare“ fixa direcţia suspectă a noii democraţii. Un ordin trimis tuturor Unităţilor Militare în 25 decembrie 1989 cerea păstrarea pe poziţii a activiştilor. Revoluţionarii spun că atunci a fost ucisă Revoluţia.
Ziua de 25 decembrie 1989 a fost una a veştilor bune despre soarta Revoluţiei Române. Oră cu oră, mesajele transmise prin intermediul Televiziunii Române, provenite din teritoriu, surse oficiale sau direct din stradă, păreau să se închege în jurul acelei replici memorabile, din 22 decembrie, prin care TVR preluase puterea: „Fraţilor, am învins!".
Generalul Ştefan Guşă, şeful Marelui Stat Major al Armatei Române, persoană privită în rândurile populaţiei ca una dintre relicvele fostului sistem, era înlocuit de la conducere. În locul său era reactivat generalul pro-sovietic Vasile Ionel.
Dinspre toate localităţile ţării se auzea că focurile executate de către „terorişti" au scăzut ca intensitate. Guvernul Republicii Federale Germania şi Consiliul Federal Elveţian recunoşteau legitimitatea Consiliului Frontului Salvării Naţionale ca reprezentant al poporului român, iar Michel Rocard, prim-ministrul Franţei, anunţa trimiterea unor masive ajutoare umanitare către Bucureşti.
Vestea-bombă avea să vină însă abia pe seară. La ora 20.45, crainicul Petre Popescu anunţa la TVR judecarea, condamnarea şi execuţia soţilor Ceauşescu. Mişcarea survenea la aproape şase ore de la uciderea celor doi, iar România răsufla uşurată şi începea să-şi plângă morţii în linişte.
În acea seară de decembrie, când o întreagă naţiune trăgea linie peste teroarea câtorva zeci de ani şi începea să-şi construiască noi planuri, un alt anunţ, necunoscut de către majoritatea românilor, făcea saltul în noua epocă. Transcris sub forma unui ordin militar, acest anunţ tip de „informare
