Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ITC a inceput monitorizarea constructiilor fara autorizatii Cinci mansarde din Constanta si Navodari vor fi demolate

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 6 martie 2010 ·

La mijlocul acestei săptămâni, inspectorii de specialitate ai Inspectoratului Teritorial de Construcţii Sud - Est Constanţa au cerut autorităţilor locale, în urma unui control efectuat, aprobarea demolării unui număr de cinci mansarde ridicate fără autorizaţii de construcţii, trei în Năvodari şi două în Constanţa, în perioada cuprinsă între 30 şi 60 de zile.

Inspectorii ITC Constanţa au dat startul unei noi campanii de monitorizare a construcţiilor şi a lucrărilor la mansardele de blocuri care nu au autorizaţii.

Astfel, potrivit celor declarate de directorul coordonator al ITC Constanţa, Gigi Chiru, în data de 3 martie, au fost încheiate cinci procese verbale prin care se dispunea sistarea lucrărilor şi demolarea a cinci mansarde, trei ridicate în Năvodari - executant TSP Ecoterm (două) şi una de SC Alexe's Construct 2001 SRL şi două în Constanţa ridicate de cea din urmă firmă. „Vrem să îi descurajăm pe cei care ridică diferite construcţii sau mansardează unele clădiri fără autorizaţii de construcţii pentru că efectele unor construcţii deficitare sunt foarte mari şi pot pune în pericol numeroase vieţi omeneşti", ne-a declarat directorul ITC.

Potrivit proceselor verbale încheiate, s-a dispus ca în termen de 30 de zile să fie demolate cele două mansarde din Năvodari executate de TSP Ecoterm, una la Căminul USAS iar cealaltă la Căminul CONSIR (Fertilchim), ambele situate pe strada Mării. De asemenea, aceleaşi dispoziţii au fost date şi pentru SC Alexe's Construct 2001 SRL care a mansardat Căminul Midia. Societatea a fost anunţată că în termen de 60 de zile trebuie să mai demoleze şi mansarda blocului FD 15, scara A, de pe strada Steluţei nr.7 din Constanţa. De precizat că la data efectuării controlului inspectorilor de specialitate la aceste lucrări fusese ridicată structura de rezistenţă şi învelitoarea.

Despre cea de-a doua construcţie de mansa

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fito, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, extrădat în SUA / Președintele țării: „Îl trimitem cu mare plăcere să se confrunte cu legea americană”

G4Media acum 16 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârşitul lunii iunie după un an şi jumătate

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 16 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 16 minute
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 8 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 8 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 9 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Ellen DeGeneres: M-am mutat în Marea Britanie din cauza lui Trump

Mediafax acum o ora
Comediantă și realizatoare de emisiuni TV, ea a declarat în fața unei mulțimi din Cheltenham, Gloucestershire, că viața „este pur și simplu mai bună” în Marea Britanie. Ellen a spus că ea și soția sa, Portia de Rossi, iau în considerare să se căsăto

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

20°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°