Noul preşedinte pro-rus al Ucrainei, Viktor Ianukovici, a oferit Kremlinului o şansă de a reţine o bază pentru flota sa de la Marea Neagră, cu ocazia primei sale vizite la Moscova, în calitate de preşedinte, notează The Times.
Viktor Ianukovici a sugerat ca flota să stea în Crimeea până în 2017, când va expira contractul încheiat pe 20 de ani. Fostul preşedinte, Yuşcenko, îi ceruse Rusiei să îşi retragă flota.
"Foarte curând vom avea un răspuns la această întrebare, care va satisface Ucraina şi Rusia", a spus preşedintele într-o conferinţă de presă. Soarta flotei din portul Sevastopol este o chestiune cheie în relaţiile în încercarea de reparare a relaţiilor dintre cele două ţări.
Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a spus că cele două părţi vor continua consultările. "Am discutat despre aspecte sensibile ale cooperării noastre, inclusiv prezenţa flotei de la Marea Neagră a Federaţiei Ruse la Sevastopol", a adăugat Medvedev.
Această înţelegere este importantă pentru Kremlin şi înseamnă reintrarea Ucrainei în sfera de influenţă a Rusiei, după finalul Revoluţiei Portocalii, cu înfrângerea Iuliei Timoşenko în alegerile prezidenţiale.