Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Azi-noapte au ajuns la Iasi primele 11 radare invizibile

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 6 martie 2010 ·

Potrivit cartilor tehnice, performantele acestora descurajeaza, intr-adevar, orice sofer cu inclinatii spre viteza. Au o raza de bataie ce ajunge si la 1,5 km, nu pot fi sesizate de detectoarele de radar, monitorizeaza ambele sensuri de mers si pot vedea la fel de bine si noaptea. Politia a primit azi-noapte primul lot din radarele-minune. Cele 11 autoturisme care au fost deocamdata repartizate pentru judetul Iasi au fost aduse de la Bucuresti si garate in curtea Serviciului Logistica al Inspectoratului de Politie (IPJ). Reprezentantii Serviciului Politie Rutiera (SPR), spun ca spre sfirsitul lunii vor primii inca o serie de autospeciale, dar deocamdata nici o masina nu va fi scoasa pe strada. "Colegii au plecat azi-noapte (joi noapte - n.r.) la Bucuresti ca sa le aduca si vor ajunge in aceasta noapte (vineri noapte - n.r.). Este vorba despre 11 autospeciale Dacia Logan MCV care au fost deocamdata repartizate judetului. Urmeaza sa mai primim inca trei astfel de autospeciale. Agentii ce vor lucra cu ele vor urma o perioada de instruire si le vor fi reinoite atestatele de operator radar", a spus comisarul sef Mihai Pintilei, seful SPR. Autospecialele se vor adauga celor 7 masini dotate cu aparatura radar aflate in momentul de fata in dotarea SPR. Reprezentantii Politiei spun ca in perioada imediat urmatoare vor scoate din uz singurul aparat radar din judet care mai functiona cu film clasic si la care de multe ori intimpinau probleme de ordin tehnic. Zoom de 26X si sistem de filmare in infrarosu Autospecialele care au ajuns la Iasi fac parte din lotul de 450 de autoturisme achizitionate de Ministerul de Interne si distribuite in toata tara. Masinile au motoare diesel cu capacitate de 1,5 litri, 86 de cai putere si sint dotate cu geamuri electrice, ABS, aer conditionat, blocurile optice pe capota, sirena, girofar si proiectoare, precum si difuzoare de 100 W. Fiecare auto

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 50 minute
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 59 minute
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 8 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 4 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 2 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum 2 ore
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 30 minute
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/38°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
Iasi
acum

30°
lun.

20°/37°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
Constanta
acum

22°
lun.

21°/31°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

19°/34°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°