Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Mare“ de gropi pe străzile de la periferia Sucevei

Publicat in Adevarul, sâmbătă 6 martie 2010 ·

Campania demarată de „Adevărul de Seară“ şi Europa FM continuă astăzi cu exemple de pe străzile lăturlanice. Ne puteţi semnala cele mai mari cratere din Suceava pe adresa gropi@adevarul.ro.

Sucevenii se plâng că edilii aplică metoda „gunoiului ascuns sub preş“ în politica asfaltărilor din oraş. Mai precis, administratorii Sucevei lucrează de zor la plombarea arterelor principale, dar se fac că nu observă dezastrul de pe străzile lăturalnice.

Un trecător rătăcit pe străzile dintre blocurile din Burdujeni, de exemplu, ar pierde şirul imediat, chiar dacă s-ar apuca să numere doar gropile de pe o suprafaţă de câţiva metri pătraţi. Situaţii similare pot fi întâlnite la tot pasul pe drumurile situate la periferia oraşului.

Lacurile de pe Oituz

Un exemplu în acest sens este strada Oituz, din zona Mărăşeşti. Drumul a dispărut aici după topirea zăpezii, iar locul lui a fost luat de zeci de alveole, cu atât mai periculoase cu cât sunt umplute aproape în permanenţă cu apă. Majoritatea au adâncimi medii de 15 centimetri, astfel încât şoferii sunt nevoiţi să circule în viteza întâi dacă nu vor să rămână fără o parte dintre piesele maşinii.

„De multe ori parchez pe unde apuc, la sute de metri distanţă de casă, numai să nu fiu nevoit să intru pe stradă. E atât de stricată că pur şi simplu nu ai pe unde să te fereşti de gropi. La începutul săptămânii mi-am înlocuit suspensiile şi acum iar dau semne de oboseală“, a povestit Emiliu Stancu, locatar pe strada Oituz.

Într-o situaţie asemănătoare se află şi strada Narciselor din cartierul Zamca. Recordul îl deţine o groapă situată în curbă, cu diametrul de peste doi metri şi cu o adâncime de 25 de centimetri. Din această cauză, majoritatea localnicilor au cuvinte grele de spus la adresa muncipalităţii atunci când se întorc acasă sau pleacă cu treburi prin oraş. „Aici nu e groap

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Ţările de Jos, scor 2-1 cu Polonia

News.ro acum 3 ore
Echipa naţională a Ţărilor de Jos a învins duminică, la Hamburg, scor 2-1, echipa naţională a Poloniei, într-un meci din grupa D a turneului final Euro 2024. Cu Lewandowski şi Milik pe bancă, polonezii au reuşit să deschidă scorul în minutul 16 al p

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 2 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 3 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Hajj: Cel puţin 19 pelerini străini au murit în Arabia Saudită

News.ro acum o ora
Cel puţin 14 pelerini iordanieni şi cinci iranieni au murit în Arabia Saudită în timpul pelerinajului anual de hajj, care se desfăşoară pe caniculă, au anunţat duminică autorităţile din ţările lor, fără a preciza cauza deceselor. Pelerinajul anual d

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 6 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Elena Lasconi a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia USR

Ziua Constanta acum 5 ore
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). În mesajul adresat cetăţenilor din Câmpulung, Lasconi afirm

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum 3 ore
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 6 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Euro 2024: Slovenia – Danemarca, scor 1-1, Pentru danezi a marcat Eriksen

News.ro acum 34 minute
Echipa naţională a Sloveniei a încheiat la egalitate duminică, la Stuttgart, scor 1-1, cu echipa naţională a Danemarcei, în primul meci din grupa C a turneului final Euro 2024. Danezii au dictat legea în primul sfert de oră şi au şi deschis scorul,

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
Iasi
acum

24°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

22°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°