Mă încurcasem cu o fată care lucra într-o structură guvernamentală dependentă de Ministerul Culturii. Teoretic, avea o leafă mică, dar, ca la stat, se dregea cu "sporuri" şi "ore suplimentare" inventate, fiindcă se afla în graţiile şefilor ei.
Mai avea avantajul că se plimba destul de mult în străinătate, ca însoţitoare de bord a tot felul de ansambluri folclorice, expoziţii de iţari şi icoane pe sticlă. Era genul de om care lua la traistă conserve şi ţigări, ca să pună la sutien diurna în euro. Cum şi eu făceam delegaţii, dar prin ţară, destul de des, ne întâlneam când şi când, iar relaţia cam scârţâia.
DRUM
Nu ne mai întâlniserăm de o săptămână când m-a sunat. Cu o voce victorioasă m-a anunţat că o să fie nu ştiu ce festival de fanfare şi lăutari tocmai la Ulm, în Germania, şi mă poate acredita ca ziarist (de chichi, guriştii nu intră în aria mea de acoperire), să putem sta împreună câteva zile. Ideea m-a tentat, aşa că mi-am luat concediu de la redacţie şi în ziua plecării m-am prezentat la locul de îmbarcare, în faţa instituţiei la care lucra Cosmina.
Am văzut un autocar hârbuit şi o mulţime de rapsozi, majoritatea, după vorbă, după ten, minoritari romi. Cosmina m-a prezentat şefului delegaţiei, o fostă glorie a muzicii uşoare, ajuns director în minister. Omul, simpatic, m-a întrebat dacă am mai fost în Germania şi, la răspunsul meu negativ, a zis: "Dom'le, io şi pe vremea lui Ceauşescu am fost, prin ARIA. O să vezi, numa' oameni civilizaţi, altă lume!
S-a mai stricat după ce am venit în număr mare noi şi bulgarii! Dacă intri în vorbă cu ăştia, zi-le şi tu să se poarte frumos."
De altfel, înainte să pornim a ţinut un discurs în care le-a spus fanfariştilor să nu scuipe pe jos, să nu se îmbete, să nu vorbească tare sau să fure din magazine.
Drumul a fost un coşmar, a ţinut două zile şi a fost plin
