Ţara nu arde, dimpotrivă, îngheaţă în colapsul economic. Asta nu le deranjează pe băbuţele care se piaptănă sârguincios.
Ridicolul celor mai multe comentarii pe marginea destinului sau a congresului liberal nu provine nicidecum din incompetenţa sau inadecvarea comentatorilor. Nici din afişarea sau ascunderea simpatiilor. Dacă n-ai păreri politice, dacă n-ai o viziune, cât de cât, asupra viitorului care-ţi mai rămâne de trăit, la ce bun să mai deschizi gura? Întoarce-te la sapă sau la şaibă şi lasă-i pe alţii să te călărească! Dar sentimentul care mă însoţeşte când văd autori respectabili sau lideri impozanţi plângând de mila PNL e cel al unei nesfârşite ipocrizii.
Fanatici ai "băsescianismului", procurori morali ai dreptei, comunişti de omenie, brusc, toţi aceşti domni şi doamne se dau de ceasul morţii că PNL nu intră la guvernare, că nu îmbrăţişează cauza, că s-a lepădat de principii, că a rătăcit calea. Ai impresia că Pristanda, făcut preş îşi ţine discursul perfect în faţa lui Caţavencu. Întrebarea pe care aceşti moralişti în piele de oaie refuză să o pună e dacă actuala guvernare are nevoie de PNL şi, mult mai important, dacă este cu adevărat de dreapta.
Dar s-o luăm cătinel, de la Adam Babadam. Două bube a lăsat în urmă guvernarea Tăriceanu: umflarea nejustificată a numărului de bugetari şi ultima creştere a pensiilor. Oricâte motivaţii s-ar oferi (presiune PSD, marea criză mondială), e de domeniul evidenţei că tragem două pietre de moară la gleznă. Nu mai interesează pe nimeni cum au supralicitat ceilalţi. Nu mai contează impotenţa guvernărilor ulterioare. Avem, cu toţii, dificultăţi majore la trăit.
Ei, şi? Din punctul de vedere al eficienţei, toamna liberală 2008 a fost un mare eşec - cu tot cu campanie electorală. Şi punct. Dar de aici şi până la setea care-i soarbe pe ipocriţi, de la vorbele mari până la gândurile mici, ehei, e drum l