Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sindromul insuportabilităţii

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 6 martie 2010 ·

O nouă „boală“ face ravagii printre pământeni. Numele ei este „sindromul insuportabilităţii“ şi se manifestă prin oboseală, irascibilitate şi indiferenţă la sex.

Sărbătorile de iarnă au rămas de mult în urmă, însă nu aţi reuşit încă să scăpaţi de stresul pe care îl puneaţi pe seama reuniunilor familiale şi pe epuizarea rapidă a bugetului? Şi, ca să fim sinceri până la capăt, sunt luni bune de când, dincolo de sărbători, v-aţi simţit obosiţi, iritaţi, indiferenţi la sexul opus chiar dacă aveaţi în faţa dumneavoastră o variantă autohtonă a unui George Clooney sau Kate Moss? Începeţi uşor, uşor să nu vă mai simţiţi dezamăgit de nimeni şi nimic? Opriţi-vă un moment, trageţi aer în piept: este posibil ca, la fel ca o treime din lumea occidentală, să suferiţi de „Adrenal Fatigue“, oboseala adrenalinică. Aceasta este cauzată de ritmul alert al vieţii cotidiene, rebotezată de specialişti „sindromul secolului XXI“. Şi un mecanism sofisticat precum corpul uman poate să mai „scârţâie“ din când în când. În condiţii de stres, glandele suprarenale produc o mare cantitate de hormon cortizol pentru reglarea presiunii sanguine. Acesta este un proces natural, care la copii reprezintă un semnal de alarmă pentru faza de excitare sau nervozitate necontrolată. La vârsta adultă, fenomenul devine şi mai complex. Iar dacă perioada de stres se prelungeşte, mecanismul începe să aibă rateuri. Acest fenomen apare mai ales la reprezentantele sexului frumos.

Epuizare psihică

Atunci când James Wilson, fondator al Canadian College of Naturopathic Medicine din Toronto, a folosit într-un studiu expresia „Adrenal Fatigue“ pentru a descrie tulburările funcţiilor adrenalinice, profesorii şi psihologii au considerat că este vorba despre o variantă „alternativă“ a epuizării nervoase. Se întâmpla în 1998: zece ani mai târziu şi după mii de exemplare vândute ale cărţii

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum 21 minute
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 18 minute
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 36 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 35 minute
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare, aprobată

Mediafax acum 36 minute
Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025-2030 (SNBCC) aprobată prin această Hotărâre a Guvernului urmărește creșterea nivelului de sănătate a populației și de reabilitare medicală a pacienților cu afecți

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Sondaj INSCOP: 46% dintre români cred că statul este vinovat pentru situaţia lor actuală

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aproape jumătate dintre români cred că statul poartă o mare parte din vină pentru situaţia lor actuală, conform ediţiei a II-a a Barometrului Informat.ro – Inscop Research realizate în perioada 20-26

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°