Crin Antonescu s-a incapatanat zilele astea sa isi impuna vointa in fata Congresului PNL. Un exercitiu inutil de orgoliu, care spune mai multe despre starea actuala a partidului decat despre valoarea reala a castigatorului (nu cred ca exista dubii asupra numelui).

Criza de resurse umane

Prins intr-o capcana in care a intrat de buna voie, PNL se vede obligat sa marsaluiasca demoralizat alaturi de Crin Antonescu caruia un loc trei la prezidentiale i-a fost suficient pentru a-si crea un ascendent moral asupra oricarui posibil concurent din interior. Si aici apare prima dintre probleme. Nu stiu daca am vazut vreodata PNL atat de blazat, fara plan de back-up si transformat in teren de joaca al unui lider unic cu aere nejustificate de mantuitor. Domnul Antonescu nu a avut niciun concurent serios iar asta este cel mai grav lucru pentru liberali care, dupa ce au pierdut multi oameni buni, nu mai sunt in stare sa produca nume si valori. Si nu numai ca nu mai pot, dar nu par sa dispuna de vointa necesara pentru a incerca. PNL s-a abandonat in mainile domnului Antonescu ca multimea de la Maglavit in fata ciobanului balbait si vizionar.

Nu Crin Antonescu este vinovat pentru supradoza de blazare a liberalilor dar nici nu face nimic pentru a insufleti partidul in fruntea caruia se afla. Ba din contra, prea-desele accente veninoase din discursul sau indeparteaza, impun distante si creaza rezerve multora dintre cei care tot spera ca fostul candidat la presedintie “sa devina politician” (citatul apartine unui liberal binecunoscut, insa a fost rostit intr-o conversatie privata)

PNL trebuie sa invete din nou sa fie ambitios, la fel ca in 2004, daca vrea sa mai conteze macar la fel de mult ca atunci. Insa cata vreme pana si prietenii domnului Antonescu sunt tratati ca slujbasii nedemni ai unui vechil exigent, sunt putine sanse ca dezbaterea