Am lăsat să treacă măcar câteva ore pentru a medita puțin asupra scopului și sensului Congresului PNL. Ideea conform căreia Antonescu ar fi vrut să-i tragă pe linie moartă pe Tăriceanu și Orban a fost singura lansată de unii analiști și adversari ai președintelui PNL. Dar e o ipoteză prea umflată. Mai ales la cât de zâmbitor și relaxat era Orban la final. Iar Tăriceanu nu a lăsat niciun moment impresia că l-a atacat pe Antonescu pentru a obține ceva pentru sine.

În realitate, singura miză reală a fost cea de imagine. Un exercițiu de PR pentru ca Antonescu să recupereze din terenul pierdut în fața lui Victor Ponta după Congresul PSD, în lupta pentru titlul neoficial de lider al opoziției. Și aș zice că a reușit.

Recapitulând în viteză ultimii 20 de ani se poate constata că delimitările ideologice de stânga, de dreapta, de centru au avut o prea mică importanță în opțiunea electoratului. Ceea ce a contat cel mai mult a fost figura liderului partidului. Și autoritatea (nu populismul) pe care o inspiră. Iar Antonescu a câștigat (în mentalul colectiv, dar și faptic) această autoritate. Poate că Victor Ponta o fi părând mai tânăr și spălat decât colegii lui de partid, dar are de tras la greu din cauza imaginii de pupil al lui Năstase și Iliescu. Bașca Mitrea și Mazăre.

Amănunt deloc de neglijat, singurul care i-ar fi putut face rău lui Antonescu (din punct de vedere al imaginii), Dinu Patriciu, a stat cât ca putut de discret în banca lui. Și niciun moment nu a apărut în vreun cadru de televiziune în apropierea lui Crin. Asta în timp ce Năstase s-a poziționat imediat ce s-au anunțat rezultatele votului de la PSD în umbra lui Ponta, iar Ion Iliescu a fost primul care l-a sunat.

Și Năstase și Iliescu nu atât prin ceea ce reprezintă ei îl trag înapoi pe Ponta, cât prin ideea că e un lider care are nevoie de susținere. De proptele. Previzibilitatea cu ca