Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Transportatorii s-au săturat de taxele mari şi drumurile proaste

Publicat in Adevarul, sâmbătă 6 martie 2010 ·

Administratorii firmelor de transport sunt nu mai vor să plătească taxele şi impozitele, despre care spun că sunt exagerate şi îi împing spre faliment. Cei peste 600 de membri ai filialei Maramureş a Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Şoferilor din România (FNSSR) sunt la un pas de a declanşa proteste de stradă.

Motivul nemulţumirilor acestora îl reprezintă taxele şi impozitele despre care spun că îi împovărează peste măsură. „Asigurările au crescut nejustificat, cu până la 70 de procente, şi avem semnale că vor creşte în continuare", a declarat Cosmin Lakatos, preşedintele FNSSR Maramureş. „Preţul combustibilului s-a modificat de patru-cinci ori de la începutul lui 2010 şi nu mai ţinem pasul cu atâtea scumpiri", a continuat acesta.

În prag de faliment

Anual, pentru o firmă de transport persoane, administratorii plătesc rovinieta pentru fiecare maşină, în funcţie de capacitatea cilindrică, între 28 şi 560 de euro. Cele pentru transport marfă sunt mult mai scumpe, între 96 şi 1.210 de euro. „Nu poţi să nu plăteşti, pentru că amenzile sunt foarte mari, ajung chiar la 9.000 de lei", a explicat Lakatos.

Pentru un autoturism Dacia Logan care face taximetrie, taxele anuale ajung la aproape 1.800 de lei, din care cea mai mare pondere o are asigurarea obligatorie, care este între 900- şi 1.100 de lei. „Fără să luăm în calcul combustibilul consumat, un taximetrist încasează într-o lună aceşti bani. Dacă scădem cheltuielile de combustibil şi alte taxe şi impozite pentru angajat, ieşim cu minus", a explicat Lakatos.

Vor ieşi în stradă

La ultimul congres al FNSSR, reprezentanţii federaţiei au decis ca, alături de sindicaliştii din CNSLR Frăţia, să participe la toate acţiunile sindicale care vor urma în această primăvară. „Vom ieşi în stradă pentru a ne cere drepturile, dreptul la muncă, scăderea taxelor şi a impoz

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 2 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 3 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Portul din Barcelona va reduce capacitatea terminalelor de croaziere până în 2030, din cauza turismului excesiv

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Portul din Barcelona, cel mai aglomerat port de croaziere din Europa, îşi va reduce capacitatea de operare a terminalelor de pasageri până în 2030, în contextul în care autorităţile locale încearcă s

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Crimă la Brăila. Un bărbat de 31 de ani a fost înjunghiat mortal de un adolescent de 15 ani

Gandul acum 10 minute
Un bărbat de 31 de ani din Brăila a fost înjunghiat mortal de un adolescent în vârstă de 15 ani. Victima și agresorul ar fi cumnați. Surse din cadrul anchetei susţin că între cei doi s-ar fi iscat un scandal în plină stradă, iar adolescentul de 15 a

Ucraineni eliberați de ruși din închisori sunt abandonați fără acte la granița cu Georgia, acuză Kievul

HotNews acum 20 minute
Ministrul ucrainean de externe a acuzat, sâmbătă, Rusia că deportează ucraineni în Georgia și îi lasă acolo abandonați, fără documente corespunzătoare, la sute de kilometri distanță de casă, relatează Reuters. Andrii Sybiha spune, într-o postare pe

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 6 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 7 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Vremea

București
acum

31°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°