Mureşenilor care circulă cu mijloacele de transport în comun li se pregăteşte o surpriză. Nu este vorba despre posibilitatea de a circula gratuit prin oraş, ci o alternativă la contemplarea peisajului gri de afară.
Iniţiatorii proiectului „Schimb de cărţi“ vin acum cu un nou proiect: „lecturi urbane“. Acesta este un proiect de implicare civică, care are scopul de a promova lectura în locurile publice şi în mijloacele de transport în comun, în particular. „Nu este un proiect inedit. Lecturi urbane se fac deja în Bucureşti şi Cluj, iar noi nu vrem decât să îl implementăm şi la Mureş“, a declarat Vlad Lipovanu, iniţiatorul proiectului.
Cum funcţionează
Iniţiativa este simplă. Un grup de tineri adună cărţi, se urcă în mijloacele de transport în comun şi le oferă gratuit călătorilor cu promisiunea ca, după lecturare, şi aceştia să le dea mai departe. „Călătorii au astfel un mod mai plăcut de a petrece timpul, în loc să privească în gol sau la cum răsare şi apune soarele de după blocuri. Şi cum zilnic sunt aproape aceiaşi oameni, vor avea şi ceva de discutat după ce îşi citesc cărţile“, a explicat Lipoveanu.
Schimb de cărţi între călători
Ideea proiectului „Lecturi Urbane“ a prins imediat şi a fost lăudată de oamenii simpli. Dacă cei mai în vârstă salută pe deplin iniţiativa, tinerii sunt un pic cam sceptici. „Am fost plecat jumătate de an în Londra şi am circulat aproape numai cu metroul. Cam toată lumea citea acolo. E o idee bună, dar nu sunt sigur că o să prindă şi în România“, a declarat Ciprian Burlacu, un tânăr de 30 de ani din Târgu-Mureş.
Deocamdată iniţiatorii nu au stabilit data lansării proiectului.