La Teatrul Arcadia, la cererea spectatorilor, marionetele legate de sfori au fost înlocuite pe scenă de artişti. Calculatoarele, internetul, desenele animate cu roboţi au luat locul poveştilor cu păpuşi. Actorul orădean păpuşar este pe cale de dispariţie.
După aproape cinci decenii, Teatrul de Păpuşi din Oradea şi-a schimbat denumirea. Forţat de împrejurări, directorul instituţiei a schimbat denumirea instituţiei de cultură în Teatrul pentru Copii şi Tineret Arcadia. „Arcadia este o provincie pastorală din Grecia antică. Este ţara fericirii”, a spus Marius Aron, directorul care în anul 2000, a redenumit instituţia. Doar că în 2010, tărâmul fericirii nu mai este populat de păpuşi.
„În Oradea, teatrul de păpuşi are tradiţie. Din păcate, publicul nostru nu mai cere spectacole cu păpuşi. Pentru că nu am vrut să renunţăm definitiv la ele, am păstrat câteva spectacole mixte, cu actori şi păpuşi”, a spus Marius Aron.
Copiii trebuie să interacţioneze
Actorii au preluat opere care se regăsesc în bibliografia şcolarilor. Dar păpuşile sunt aproape inexistente. „Mă cuprinde nostalgia. 21 de ani am făcut spectacole cu păpuşi. Acolo unde se opresc posibilităţile unui actor de teatru mare, încep posibilităţile unui actor păpuşar. Este o plăcere să reuşeşti să dai viaţă unei cârpe. Calculatoarele, internetul, desenele animate cu roboţi au luat locul spectacolelor cu păpuşi”, a spus Rin Tripa, actor păpuşar. Astăzi, la Teatrul Arcadia doar patru actori stăpânesc arta păpuşilor.
„Opt dintre actori au absolvit teatrul, stăpânesc arta actorului de teatru. Copiii trebuie să interacţioneze şi paravanul elimina acest lucru. Avem două spectacole cu păpuşi şi actori”, a spus directorul teatrului. Marius Aron îşi doreşte ca piesele să poate fi jucate şi în judeţ, acolo unde copiii au acces limitat la teatru.
Dezinteresaţi pentru păpuşari
Această