Oamenii de afaceri Radu şi Rareş Tudorache au vândut distribuitorul de produse farmaceutice Tamisa Trading, printr-o tranzacţie de 850.000 de lei (aproximativ 200.000 de euro) care a presupus cedarea acţiunilor către două persoane fizice.
În urma transferului de proprietate, operat la Registrul Comerţului la finele lunii ianuarie, Mihaela-Angela Atanasiu deţine 50,017% din acţiunile Tamisa Trading, iar Daniel Boboescu controlează 49,983% din capitalul social.
Peste 99% din acţiuni au fost cedate de firma Montero, deţinută indirect de fraţii Tudorache prin intermediul Newarch Investments, o companie înregistrată în Cipru, informează Mediafax. Radu Tudorache i-a cesionat direct lui Boboescu, şeful unei divizii a grupului Montero, acţiuni reprezentând 0,095% din capitalul social.
Tamisa Trading, firmă preluată de Montero în 2007, a înregistrat în 2008 o cifră de afaceri de 58,7 milioane de lei şi pierderi de 3,3 milioane lei, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor.
În luna februarie a acestui an, Tudorache declara că Montero a cerut insolvenţa la Tribunalul Bucureşti, pentru a se putea reorganiza şi reuşi să plătească datoriile către creditori.