Călătorul care caută în Turcia de astăzi rădăcinile ei culturale obişnuieşte să intre în siturile arheologice ori în moschei. Însă uneori ar fi de ajuns să se aşeze la masă şi să aibă curiozitatea să afle poveştile, istoriile mâncărurilor care i se servesc, pentru a plonja adânc într-un trecut fabulos. N-am ştiinţă să existe o altă ţară în lume care să-şi fi onorat poeţii botezând cele mai delicate feluri de mâncare cu numele lor. În călătoriile mele în Turcia am gustat într-o zi dintr-un delicios desert, o coptură curioasă din griş, ouă şi zahăr - cu apă sau lapte -, care absorbise siropul gros şi aromat cu coajă de lămâie.
Prăjitura aceasta, astăzi atât de populară în tot întinsul Anatoliei, se numeşte Revani, după unul dintre cei mai iubiţi poeţi din veacul al XVI-lea, cunoscut mai ales pentru versurile sale în care preamărea delicioasele mâncăruri ale sultanului, ca şi pe cele ale turcului de rând.
MOŞTENIRE CULTURALĂ
De-a lungul anilor, în paginile Jurnalului Naţional şi ale Jurnalului de bucătărie, am scris despre astfel de legende. Şi v-am oferit reţetele lor. Am primit adeseori semnale încurajatoare dinspre voi, cititorii. Însă cea mai plăcută surpriză a venit dinspre E.S. dna Ayşe Sinirlioglu, ambasadorul Turciei la Bucureşti, care ne-a mărturisit că tocmai aceste repetate demersuri ale noastre de a face cunoscută gastronomia ţării sale au inspirat-o să organizeze un lunch pentru presa de profil din Capitală.
Astfel, săptămâna trecută, jurnalişti din presa scrisă, din radio şi televiziune, au putut gusta din patruzeci de feluri de mâncare diferite din marea gastronomie a Turciei - considerată de profesioniştii în domeniu a fi a treia artă culinară naţională, pe glob, după cele ale Franţei şi Italiei, şi înaintea celei chineze - din care nu a lipsit Revani...
"Anul acesta, alături de alte două oraşe, ora
