Profesorii din judetele Maramures, Bihor si Buzau ameninta cu suspendarea orelor, pentru ca nu si-au primit salariile pe luna trecuta, potrivit NewsIn.
Dascalii de la Maramures vor inchide scolile incepand de marti, pentru urmatoarele trei zile, la Buzau un protest similar va avea loc miercuri, iar la Baia Mare orele vor fi suspendate joi, de la ora 8.00 pana la ora 10.00.
Profesorii de la Baia Mare ameninta ca vor munci jumatate de norma, corespunzator cu banii pe care ii primesc. La Bihor, dascalii intentioneaza sa organizeze un miting saptamana viitoare.
Sindicalistii sustin ca in sistemul de invatamant vor fi reduse 15.000 de posturi. Cadrele didactice afiliate la Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant vor decide, miercuri, prin referendum, programul actiunilor de protest.
Si Federatia Educatiei Nationale (FEN) a decis, in urma Congresului Extraordinar organizat vineri, declansarea unor actiuni de protest, mergand pana la greva generala, dupa ce a analizat situatia actuala din invatamantul romanesc, potrivit unui comunicat al federatiei. Actiunile de protest, a caror forma nu este specificata in comunicatul FEN, vor fi organizate conform calendarului care va fi stabilit impreuna cu celelate federatii sindicale din invatamant.
In urma consiliului s-a mai decis ca FEN sa participe, alaturi de federatiile sindicale din sectorul bugetar afiliate la CNS Cartel Alfa, la manifestarile de protest cuprinse in calendarul adoptat de catre confederatie - intalniri ale comisiilor de dialog social, pichetari, intalniri cu parlamentari, miting national. Profesorii din judetele Maramures, Bihor si Buzau ameninta cu suspendarea orelor, pentru ca nu si-au primit salariile pe luna trecuta, potrivit NewsIn.
Dascalii de la Maramures vor inchide scolile incepand de marti, pentru urmatoarele trei zile, la Buzau un