Când se difuzează reclame, nu-ţi lăsa copilul în faţa televizorului! Avertismentul ar trebui scris pe ciocul berzei care-i livrează pe bebeluşi. Publicitatea îi corupe pe minori înainte ca ei să înceapă să meargă de-a buşilea. Şi îi învaţă ce trebuie să vrea încă din perioada în care ei nu pot articula „Vleau!".
Subliminal, reclamele au asupra copilului o influenţă care concurează inechitabil cu cea a părinţilor. Spoturile publicitare sunt poveşti condensate, compuse dintr-o rapidă alternanţă de imagini, cu un mesaj accesibil. La vârsta preşcolară, copiii nu fac diferenţa între minciună şi adevăr. Cum să le explici că reclamele sunt nişte minciunele despre adevăr?
Ca nişte fini cunoscători ai psihologiei copilului, creativii ştiu pe ce butoane ale subconştientului să apese pentru a obţine efectul scontat (edificatoare este reclama la ciocolata Kinder). Reclamele la produse pentru copii sunt pline de copii. Reclamele la produse pe care nutriţioniştii nu le recomandă copiilor sunt pline de copii. Reclamele la detergenţii de vase, la dero, la balsamuri pentru rufe, la hrană pentru animale sau la maşini sunt pline de copii. Publicitatea e „o lume minunată în care veţi găsi nuuumai copii"... Ce rol au ei în afara celui pe care-l joacă?
Fiecare dintre noi a fost şi-a rămas - în adâncul sufleţelului lui - un copil. Amintirile despre copilărie emoţionează. Apoi, cei mici copiază. Urmează puterea exemplului. Dacă Dylan mănâncă margarină cu Omega 3 şi creşte într-o secundă cu 20 de centimetri, înseamnă că se poate şi altfel decât „mănâncă tot, ca să creşti mare" repetat obsesiv de bunica.
Cine-i Dylan?! Un băieţel din SUA care primeşte margarină fabricată în România prin curierat rapid. De ce mănâncă margarină? Probabil că mămica lui nu are bani de unt. Pediatrii susţin că alimentele îndelung procesate nu au ce căuta
