Aţi putea spune că Laura Câmpean s-a metamorfozat, adaptându-se Braziliei şi maternităţii. Dar dacă, totuşi, e o schimbare pe care orice femeie din orice colţ de lume trebuie să o trăiască? 8 Martie, azi. Ziua noastră, a femeilor, în România. Nu şi în Brazilia. Şi îmi dă prin cap să scriu despre a fi femeie în Bahia.

Sunt mamă în Bahia. Femeie-mamă. Mă văd mereu cu spatele aplecat, ţinând în braţe dulcea povară a unui Sasha de 6 kilograme, privind mereu în jos, la el, sau către picioare, să nu mă împiedic în nisipul afânat.

Hainele mele trebuie să aibă acum o calitate principală: să-mi lase acces rapid la sursa de alimentare a copilului, aşa că din valizele de rochiţe, bluziţe şi maiouri pe care le-am cărat cu noi din România (numai 80 de kilograme!) folosesc maximum trei maiouri şi două rochii, restul fiind fie prea „fashionable" pentru Piracanga, fie prea greu de ajuns la lapte prin ele.

Machiajul şi hainele te fac femeie?

În România, femeia din mine avea grijă să fie mereu gătită, cu unghiile făcute şi machiajul impecabil. Iar acum îmi dau seama că nu-mi lipsesc deloc pantofii cu toc. De machiaj nu mai vorbesc.

Mă văd în pozele din România, cu ochii pictaţi şi buzele date cu ruj, şi parcă nu sunt eu... parcă e altă persoană. A dispărut total nevoia de a-mi face o altă faţă, diferită măcar un pic de cea naturală, a mea. Nu mă mai deranjează cearcănele, nici pielea cu pistrui şi nici dinţii mei uriaşi, care par şi mai mari acum, de când mi-am tuns părul scurt de tot. Doar unghiile mi le mai pictez din când în când: îmi place să le văd roşii.

Superbele mele cizme Sepala dorm de opt luni în valiză, sub pat, la fel şi pantofii roşii cu toc făcuţi de aceeaşi iubită Mihaela Glăvan. În schimb, am două perechi de şlapi Havaiana: unii bleu cu fluturaşi, alţii verzi cu floricele colorate. O minune, ce mai! Iar când merg la oraş, e o adevăra