Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTOGALERIE/Dunărea a ajuns la doar o palmă de intrarea în oraş

Publicat in Adevarul, duminică 7 martie 2010 ·

În locurile cele mai joase ale falezei, apa mai are 15-18 centimetri până să jungă în oraş.Zile următoare creşterile cotelor fluviului nu vor mai fi la fel de spectacluloase şi vor fi din ce în ce mai mici.

Vezi aici fotogaleria

Dunărea a înregistrat anul acesta adevărate recorduri în ceea ce priveşte nivelul apelor la sfârşitul lunii februarie, începutul lui martie.

Dacă Dunărea va mai creşte 14 centimetri va ajunge la cota de inundaţie.

În locurile joase ale falezei creşterea fluviului este vizibilă şi evidentă. Chiar oamenii fluviului, marinarii, sunt surprinşi de faptul că

la început de martie, cotele sunt atât de ridicate.

„Sunt marinar din 1980, am mai văzut apa sus, dar niciodată aşa ca acum, la sfârşit de februarie, început de martie. Şi de venit tot mai vine, zilnic se poate observa cum a mai crescut 15-20 de centimetri" ne-a spus Dan Hermalai, marinar pe nava "Chiciu III"

Bine că a fost cald în reprize

În general oamenii fac legătura cu inundaţiile din 2006. Dar atunci creşterea apelor a fost cât de cât normală din punct de vedere a perioadei, adică apa a crescut în lunile aprilie-mai.

„Am fost liber patru zile şi acum văd că Dunărea a crescut aproape un metru. Aşa ceva s-a întîmplat în anul 2006 în luna aprilie", ne-a spus Constantin Banu şef mecanic pe nava „Lipova" a Institutului Naţional de Hidrologie şi Meteorologie.

"Tot este bine că a existat o alternanţă, ninsoare-vreme caldă,. Dacă ar fi fost numai ninsori şi ger, şi brusc vreme caldă cantitatea de apă ar fi fost mult mai mare" a continuat mecanicul şef.

Deocamdată în judeţ o serie de diguri sunt în faza a treia de apărare, ceea ce înseamnă că apa urcă deja pe taluz. În această situaţie sunt sectoarele de dig Filipoiu, Gemenele, Lunguleţu, Bălaia şi Maicanu din Insula Mare a Brăilei.

În faza a doua de ap

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 7 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 6 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 4 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Foto Cum arată Elena Udrea după 3 ani de detenție

Adevarul acum 11 ore
Îmbrăcată într-un deux pieces alb, format din vestă și pantaloni, Elena Udrea a ieșit în jurul orei 16.00 pe poarta Penitenciarului Târgșor, lăsând impresia că este mai puternică după cei 3 ani și 4 luni de detenție.

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 12 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 11 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°