A moştenit de la mama şi bunica sa plăcerea de a împleti şi croşeta diverse lucruri: de la banalele fulare şi bentiţe, la cele mai pretenţioase accesorii vestimentare.

Îndemânarea pe care o are în realizarea de fantezii la croşet o numeşte o simplă „înclinaţie artistică“, născută încă din fragedă copilărie. „Primele amintiri legate de «înclinaţiile artistice» le am de la frageda vârstă de patru ani, pe când adormeam în fiecare seară cuibărită lângă bunica mea, în clinchetul andrelelor ei“, îşi aminteşte Mihaela, acum secretar într-o instituţie de stat constănţeană.

Privea cu fascinaţie cum din cele două andrele ale bunicii luau „naştere“ ciorăpei, fulare, floricele sau alte fantezii. Şi-a dorit mereu să poată face la fel. „Primul meu «articol» împletit s-a vrut a fi o bentiţă, care pe parcurs s-a transformat într-un simplu... şnur. Aveam vreo 5 anişori pe atunci. Mi-a fost apreciată, oricum, voinţa“, povesteşte Mihaela.

Nu s-a lăsat intimidată şi a ajuns ca din mâinile ei să iasă tot felul de lucruşoare tricotate cu multă imaginaţie: vestuţe cu motănaşi, botoşei cu modele aparte, podoabe pentru guler care pot ţine uşor locul unui medalion. Pe toate le face din orice fel de fir îi pică în mână. Are ochiul critic al unui artist experimentat atunci când alătură diferite nuanţe ale unei culori.

Spune că pasiunea pentru tricotat o are în comun cu mama ei, ceea ce le-a apropiat foarte mult. „Am petrecut cele mai plăcute clipe alături de mama mea croşetând şi povestind momente pe care încerc să le reiterez ori de câte ori am ocazia“, spune Mihaela.

Motivaţie şi năzuinţe

Mihaela este de părere că nu studiile în domeniu şi dorinţa de a se perfecţiona ca specialist sunt cele care o animă în ceea ce face, ci plăcerea de a face ceva, de a inova pe parcurs. A încercat, spune ea, să îşi satisfacă şi să îmbine, pe ocupaţia ei, plăcerea de frumos